Din România, au fost prezenți la lucrări prof. univ. dr. Emilia Guliciuc și prof. univ. dr. Viorel Guliciuc, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava; conf. univ. dr. Gabriel Mardare, de la Universitatea Bacău; Mircea Ghițulescu, din partea Uniunii Scriitorilor din România; asist. univ. drd. Roxana-Ema Guliciuc și Valeria-Alina Guliciuc, de la Universitatea „Babes Bolyai” din Cluj-Napoca. Se cuvine a fi remarcat că numărul sucevenilor înscriși la manifestare a fost mai mare, dar că, desfășurarea, în același timp a manifestărilor francofone și la Universitatea „Ștefan cel Mare”, a făcut imposibilă deplasarea la Chișinău a prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, prof. univ. dr. Brîndușa Steiciuc, lector univ. dr. Daniela Jeder și a asist. univ. drd. Gina Puică. Prof. universitar dr. Viorel Guliciuc a fost invitat, în deschiderea lu-crărilor, să adreseze salutul universităților românești, prilej cu care a lansat, în calitate de membru al conducerii AROSS (Asociația Română de Studii Semiotice), invitația de a participa la prima Conferință națională organizată în octombrie, la Universitatea Bacău. Împreună cu acad. Anatol Ciobanu, el a condus secțiunea “La Francophonie hier, aujourd’hui, demain”, unde dna prof. univ. dr. Emilia Guliciuc a prezen-tat comunicarea „L’universalité non-générique et les langues – une perspective francophone”. La festivitatea de închidere a lu-crărilor colocviului, ViGuera (dl Vio-rel Guliciuc, în calitate de artist al imaginii) a prezentat o serie de lucrări de artă fractală sub genericul „Eclairs d’art fractale”, foarte apreciate de publicul prezent, printre care s-a nu-mărat și conf. univ. dr. Vasile Malanețchi, redactorul-șef al revistei “Atelier”, una dintre cele mai prestigioase reviste de arte plastice, arhitectură și design din Republica Moldova. Volumul cu lucrările Colocviului a și apărut deja. El poate fi consultat și online, acesând website-ul U.L.I.M.
Institutul de cercetări filologice și interculturale, nou înființat în cadrul Universității Libere Internaționale din Moldova (U.L.I.M.), a organizat, la Chișinău, vineri, 24 martie a.c., Colocviul internațional „Francopolifonia ca vector al comunicării”. Manifestarea a fost posibilă grație suportului financiar al U.L.I.M., al Serviciului Cultural al Ambasadei Franței în Republica Moldova și al Biroului pentru Europa centrală și orientală al Agenției Universitare a Francofoniei. Performanța de a organiza într-un timp record și la un nivel academic de excepție o asemenea manifestare științifică le revine dnei prof. univ. dr. Elena Prus, director al Institutului de cercetări filologice și interculturale, precum și dlui conf. univ. dr. Pierre Morel, un mare activist al fancofoniei, sprijiniți permament de dna Ana Guțu, prim vice-rector al U.L.I.M.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii