ATOP, în ședință ordinară

Membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică Suceava s-au întrunit, recent, într-o ședință ordinară, prilej cu care s-au analizat, căutându-se și soluțiile necesare, probleme legate de întărirea ordinii publice în județ. Au fost puse în discuție mai multe teme, precum modul în care s-au îndeplinit sarcinile din planul unic de siguranță publică și cum s-a realizat cooperarea poliției cu jandarmii și poliția comunitară, pentru eficiența activităților de ordine publică. În cadrul întrunirii s-au tras concluzii și s-au analizat propunerile rezultate în urma consultării cu membrii comunităților locale cu privire la prioritățile siguranței persoanei și ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, măsurile întreprinse în exercitarea actului de prevenire a criminalității.
 

Membrii ATOP au supus analizei și o serie de concluzii reieșite din întâlnirile realizate cu elevi și studenți pe linia siguranței persoanei și ordinii publice, problemele cu care se confruntă aceștia, consecințele comportamentului deviant și delicvent, combaterea traficului și consumului de droguri, alcool și tutun, creșterea gradului de siguranță și protejarea vieții și sănătății acestora. Totodată, s-au tras concluzii în urma monitorizării, din punct de vedere al ordinii publice, dispunându-se și măsurile necesare acolo unde a fost cazul, pentru revizuirea atitudinii administratorilor de piețe, târguri și oboare de pe raza municipiului Suceava și a orașelor Cajvana, Frasin și Salcea. Participarea la ședința ordinară a ATOP a primarilor și șefilor de poliție din orașele Cajvana, Frasin și Salcea și din comunele Bosanci, Ciprian Porumbescu, Siminicea, Șcheia și Todirești, precum și a directorilor colegiilor naționale „Mihai Eminescu” și Dimitrie Cantemir” a făcut ca dezbaterea să fie plină de inte-res, constructivă, conducând la stabilirea unor noi priorități de asigurare a liniștii și odinii publice. ATOP a hotărât să ajute în continuare Poliția județului Suceava în vederea realizării unor dotări minime necesare și a unui spațiu corespunzător pentru lucrul cu publicul, astfel ca serviciile pe care le prestează să fie de calitate și cu o eficiență sporită. VASILE ILIE Președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: