UPU, ținta celor mai multe reclamații

Directorul spitalului sucevean, dr. Cristian Irimie, a declarat, ieri, că o mare parte din reclamațiile la adresa serviciilor medicale din spital (făcute de persoane din exterior și chiar din interiorul) se referă la comportamentul salariaților de la Unitatea Primire Urgențe. Printre altele, a fost sesizat că pacienții așteaptă mult la UPU până să fie consultați și că unele persoane de acolo nu au un ton și o atitudine potrivită față de aceștia. Dr. Irimie consideră că foarte multe dintre reclamații sunt „îndreptățite”. „Trebuie să se știe că lumea nu vine de plăcere acolo. Am constatat că personalul din Urgențe, nu cel medical, ci cel de îngrijire, face ordine, vorbind cu tonuri neadaptate la condiții. Foarte multe cadre de acolo își uită atribuțiile și ce înseamnă respectul pentru oameni.
 

La urgențe vin oameni în vârstă, răbdători, care sunt tratați nepoliticos, în special de personalul foarte tânăr. Din nefericire, această proastă creștere se manifestă mai mult la persoanele tinere”. Directorul spitalului a precizat că i-a avertizat de mai multe ori pe cei de la Urgențe și că „dacă va fi nevoie, îi voi sancționa”. „Nu le mai permitem să se joace cu prestigiul spitalului”, a adăugat, categoric, dr. Irimie. El a mai spus că se așteaptă mult la Urgențe, fiindcă personalul respectiv „nu știe să trieze” cazurile în funcție de gravitate: „Acolo trebuie să fie ca pe front”, este de părere dr. Irimie. El mai spune că se impune la UPU reamenajarea spațiului și înființarea unei camere de triaj. „Șeful secției, dr. Cârlan, a promis că va face un proiect de reorganizare și reamenajare a serviciului și că îl va prezenta în această săptămână. Până acum nu l-a definitivat, mai așteptăm și săptămâna aceasta, dacă nu, vom face noi ceva”, a conchis directorul Spitalului Județean.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: