Rugina care se depune…

Scriu aceste rânduri cu două zile înainte de 15 martie, un moment de care, mărturisesc, chiar mă tem, pentru că este de ajuns ca un grup de provocatori să stârnească un alt grup de extremiști, pentru ca toată mass-media europeană să ne sară în cap. Ceea ce înseamnă: Adio, Europa! Eu chiar vedeam o soluție la această provocare, am încercat s-o comunic celor responsabili, v-o mărturisesc și dumneavoastră: dacă România informa la timp Consiliul Europei asupra potențialului scandal interetnic de la Odorheiul Secuiesc și cerea, în regim de urgență, doi-trei observatori la fața locului, mulți viteji din ambele tabere nici n-ar fi îndrăznit să iasă din casele lor!…

 

…Mă rog, să sperăm că ziua se va fi încheiat cu bine, de la sine, și să vă anunț cu ce mă voi ocupa astăzi: cu ora și profesorul de Educație fizică. O fac și stârnit de dialogul pe care l-am avut cu distinsul ziarist sportiv Tiberiu Sta-ma. Încep cu o scurtă istorie. Cu 10-11 ani în urmă, ca ministru al tineretului și sportului, am reușit să introduc în Legea Învățământului un paragraf care înființa Federația Română a Sportului Școlar și Universitar – FRSSU. Cu asta, îmi închipuiam eu atunci, ora de Educație fizică – repusă în drepturi de logica lui Mens sana in corpore sano – va fi continuată cu activitățile sportive școlare (și universitare). Căci vedeam o entitate care, deși grefată pe trupul școlii, ar fi funcționat și ca societate ci-vilă, în genul federațiilor sportive clasice. Adică: cu agendă de competiții, regulamente – mai ales pentru competițiile de jocuri sportive, dar nu numai – și cu un Consiliu de Ad-ministrație (pe care eu îl vedeam alcătuit din reprezentanți ai Inspectoratelor Școlare, dar și ai Federațiilor Sportive, COR și ministerului de specialitate – nu puteam să-mi închipui atunci că va avea cineva vreodată ideea tembelă de a desființa Ministerul Tineretului și Spor-tului !), care și-ar fi ales, democratic, o struc-tură de conducere. FRSSU avea să organizeze, în viziunea mea, campionatele naționale ale tuturor gimnaziilor și tuturor liceelor din România, la mai toate sporturile de echipă: volei (băieți și fete), handbal (idem), atletism (idem), baschet (idem), fotbal, chiar și rugbi (18 echipe ale liceelor “funcționau” pe vremea mea, printr-o combinație a FRR cu organismul omolog britanic) și polo (acolo unde existau condiții). Campionatele s-ar fi desfășurat la nivelul fiecărei localități, apoi al județului, cu finalele în vacanța de vară – deci cheltuială mică, cu efect mare: sute de mii de băieți și fete ar fi fost atrași la dispute, așa zisa “educație a vestiarului” (pe care sportivii o cunosc foarte bine!), în asociativitate, colegi, prieteni, părinți ar fi venit la meciuri să-i admire, să aplaude și să încurajeze culorile șco-lii. Iar pentru sporturile individuale proiec-tasem câte 2-3 ore pe săptămână (vă amintiți faimosul “Colectiv sportiv”?) în sală sau pe terenul de sport, în care micii amatori de gimnastică, scrimă, tenis, de masă – în funcție de insfrastructura școlii și de antrenor – s-ar fi inițiat în tainele acestor sporturi. …Ce s-a ales din FRSSU, în 10 ani? Doar praful și pulberea! Căci, la Ministerul Educației și Cercetării, cei doi inspectori de specialitate sunt prea ocupați să se certe între ei, n-au timp de muncă. Miniștrii vin și trec, peticind aco-perișurile școlilor și certându-se cu sindicatele, nu au vreme pentru orele de sănătate. Iar profesorii de Educație fizică, firește, s-au adaptat: minimum de activitate, căci, nu-i așa?, nimeni nu ne obligă la nimic… Consecințe? Înainte de orice, scade sănă-tatea națiunii (știați că, în fiecare an, jumătate din băieții care se prezintă la comisariatele militare nu sunt incorporabili ?). În al doilea rând: proful de Educație fizică și sport se de-profesionalizează constant, deteriorându-se obiectul muncii. Al treilea: se răresc sportivii de performanță, căci baza de selecție scade mereu. Scriu aceste rânduri acum, pentru că, de la Mondialele de la Moscova, atleții români s-au întors fără medalii. Pentru că, acum câteva luni, “recolta gimnastelor” se subțiase dramatic, față de anii anteriori. Pentru că, din marea performanță au plecat (au fost alungați ?) Octavian Belu, Mariana Bitang, Iolanda Ba-laș Söter, Nae Mărășescu. Pentru că lucrurile nu merg bine deloc și riscăm ca faimosul “pa-radox românesc” – țară săracă cu sportivi de aur – să devină platitudine. Să fie ca în 15 martie în primul rând să ne fi venit la toți mintea la cap. Apoi să ne uităm în jurul nostru, să ne apreciem valorile, să ne stră-duim să promovăm clasa, pentru a avansa în această Divizie A a politicii, mănunchiul de 27 de țări numită Uniunea Europeană, cel mai fantastic experiment din Istorie. ALEXANDRU MIRONOV