În vederea combaterii evaziunii fiscale

Licențe obligatorii pentru depozitele de cereale

În județul Suceava există 10 asemenea spații de depozitare, funcționarea fără autorizație sancționându-se cu amenzi între 70 și 100 milioane lei vechi Conducerea Direcției pentru Agricultură și Dezvoltare a anunțat că Guvernul a stabilit măsuri de reglementare a pieței cerealelor și a produselor procesate din cereale, referitoare la producția agricolă, depozitarea, procesarea și comerțul, acestea fiind obligatorii pentru toți producătorii, depozitarii, procesatorii și comercianții. Astfel, începând cu 31 mai 2006, toți operatorii de pe piața cerealelor sunt obligați să-și licențieze depozitele. Autorizațiile de depozit se acordă de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dez-voltării Rurale, la cererea operatorilor economici, pe baza unui Regulament care urmează a fi aprobat. Totodată, în cazul persoanelor juridice, vânzarea cerealelor de către producătorii agricoli, pe piața internă sau la export, se face pe baza contractelor de vânzare-cumpărare și a facturilor fiscale.
 

În cel al persoanelor fizice, comercializarea se face pe baza contractelor de vânzare-cumpărare și a borderourilor de achiziții cu regim special personalizate. O altă prevedere vizează operatorii economici cu acti-vitate de morărit, care sunt obligați ca, în termen de un an, să doteze morile cu cântare pe flux, atât la intrarea materiilor prime, cât și la ieșirea pro-duselor finite. Pâinea și pro-dusele de morărit și panificație se vor comercializa către persoane juridice doar însoțite de facturi fiscale. La vânzarea cu amănuntul se va afișa obli-gatoriu denumirea furnizoru-lui de pâine, denumirea pro-duselor livrate și prețul de vânzare cu amănuntul al acestora, exprimat în lei/kg și lei/bucată. Potrivit directorului exe-cutiv al Direcției pentru Agri-cultură și Dezvoltare Rurală, Dragoș Juravle, scopul mă-surilor este acela de a ști în orice moment care sunt can-titățile de cereale de pe piață, dar și cel de combatere a eva-ziunii fiscale. Actul normativ prevede și sancțiuni, funcțio-narea depozitelor fără autori-zație sancționându-se cu a-menzi între 70 și 100 milioane lei vechi. Pentru achizițio-narea de cereale de la produ-cători care nu au depozite se dau amenzi între 40 și 50 mi-lioane lei vechi. În județul Su-ceava sunt inventariate 10 de-pozite de cereale aparținând rețelei Comcereal și marilor producători de pâine.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI