Gheorghe Acatrinei:

Febra revendicărilor lasă loc ilegalităților

Comisiile locale cedează presiunii de urgentare a aplicării legii, acceptând la dosar și acte nu tocmai în regulă Conducerea județeană a PRM Suceava semnalează incoerențele și deficiențele intervenite ca urmare a in-consistenței prevederilor Le-gii nr. 247/2005. „A fost un rând de legi ale proprietății care au îmbătat lumea de cap, după care a venit Legea nr. 247/2005 și a amețit-o și mai tare”, este concluzia pre-ședintelui organizației județene a partidului, ex-senatorul Gheorghe Acatrinei. Domnia sa reclamă că, sub imperiul atmosferei create de „restitutio in integrum”, se restituie orice, comisiile locale cedând presiunii de urgentare a aplicării legii. „Comisiile locale cedează în fața solicită-rilor și presiunilor conform cărora trebuie înapoiat totul.
 

Mai grav este faptul că cere-rile nu se referă doar la înapoierea bunurilor naționali-zate de pe timpul comuniș-tilor, ci și la multe altele. S-a ajuns până într-acolo că se pretind păduri care au fost preluate prin decret de regele Carol I sau de Ferdinand”, relevă ex-parlamentarul su-cevean, menționând că și prin-țul Paul de România solicită o suprafață împădurită de 35000 de hectare din zona Broșteni – Crucea. Pe de altă parte, la Vatra Dornei, re-vendicatori de peste graniță sosesc, primesc bunurile, le vând, după care pleacă de unde au venit. Îngrijorător este că unele imobile înapoiate sunt de utilitate publică și lasă instituții publice pe drumuri. Este și cazul Hanului Dom-nesc din municipiul Suceava, câștigat de moștenitoarea de etnie polonă a unui fost pro-prietar, pentru care, în vederea păstrării, Consiliul Județean ar trebui să plătească 10 mi-liarde de lei vechi, bani adu-nați de la contribuabili. Ace-lași lider sucevean mai sem-nalează că această febră a revendicărilor lasă teren ilegalităților, exemplificând cu ac-ceptarea la dosar a actelor xe-rocopiate și legalizate de no-tar, și nu doar a celor originale, conform legii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: