Patru cetățeni din R. Moldova, ilegali în România, au fost trimiși acasă

Un student de 21 de ani s-a lăsat de școală în septembrie anul trecut, dar nu a plecat acasă, preferând barurile și discotecile din Suceava > Alți 3 bărbați s-au aciuat pe lângă gospodăriile din Cajvana de 2, 4 și chiar 5 ani, doi declarând că habar nu aveau că, după 3 luni de ședere, stau ilegal în România > Cei 4 au primit interdicție de a intra în țară, de la 6 luni la 1, 6 ani Patru cetățeni moldoveni, „pescuiți” de autoritățile locale în diferite locuri din județul Suceava, depistați în situații ilegale de ședere, au fost trimiși acasă, la începutul lui februarie, cu interdicție de a mai intra în România, pe perioade de la 6 luni, la 1 an și 6 luni. Primul, S.T., în vârstă de 21 de ani, a venit în România în vara anului 2005, fiind student în anul II la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la Facultatea de Științe Economice.
 

Cum, se pare, respectivul a dat la școală din an în Paște, anul universitar 2004-2005 a fost ratat iar tânărul student a fost exmatriculat. S.T. și-a luat apoi gândul de la studii chiar dacă i s-a permis reînscrierea la facultate, dar cu taxă. Astfel, din septembrie 2005, el n-a frecventat nicio oră de curs, nu și-a plătit taxele, motivând lipsa banilor, preferând în schimb să lucreze în mai multe baruri și discoteci din județul Suceava. Cum prezența lui în România nu mai avea statut legal, S.T. a fost returnat în Republica Moldova prin PTF Stânca și timp de 6 luni nu va putea trece frontiera în direcție inversă. Tot pe la PTF Stânca au intrat, din Republica Moldova, încă doi bărbați, G.T., de 37 de ani, în octombrie 2000, și M.T., de 45 de ani, în martie 2001. De atunci, cei doi s-au aciuat pe lângă gospodării din Cajvana sau alte localități învecinate, muncind în agricultură sau prestând ale lucrări în gospodăriile oamenilor. Despre cât zice legea că ar fi avut voie să stea în țara noastră cei doi n-aveau habar și chiar asta au declarat autorităților când au fost depistați ca ilegaliști. După ce au fost informați că în România au stat aproximativ 5 și respectiv 4 ani, când, de fapt, ar fi trebuit să stea doar 3 luni de la prima intrare în decurs de 6 luni, ei au fost „internați” la Centrul de Cazare „Henri Coandă” din București. Aici vor aștepta pâ-nă când Ambasada Republicii Moldova le va elibera documentele de călătorie cu care pot pleca acasă. Și acolo vor sta vreme de 1,6 ani, cât durează interdicția de a intra în România. Al patrulea cetățean din R. Moldova depistat ca ilegal în România a întrat în țară ca turist, în 19 august 2004, prin același punct de trecere, Stân-ca. C.M., de 47 de ani, a încer-cat să-și găsească loc de muncă la Suceava, deși nu avea permis pentru aceasta. Conform legislației, în 19 noiem-brie 2004, bărbatul avea drep-tul de ședere expirat, dar nu a părăsit țara. El a fost depistat de polițiști recent, tot în orașul Cajvana, bărbatul neavând nici măcar pașaport. A declarat că nu mai știa cum l-a pierdut… C.M. a devenit astfel coleg de cameră la Centrul de Cazare de la București cu ceilalți doi conaționali și va părăsi curând România, pe care, la „reco-mandările” autorităților, nu o va mai putea vizita vreme de 1 an.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: