Un fiu de seamă al Bucovinei

După 1989, numeroase personalități ale vieții culturale și politice din Bucovina au fost reanalizate și evaluate în context istoric. Iraclie Porumbescu și Ciprian Porumbescu, Carol Miculi și Tudor Flondor, Eudoxiu Hurmuzachi, George Tofan, George Grigorovici, Emanuel Grigoro-vița, Ion Nistor, Teodor Balan, T. V. Stefanelli, Mihai Teliman, Vasile Balș, George Popovici, Simion Florea Marian, Leca Morariu sunt doar câteva din personalitățile care s-au bucurat de atenția cercetătorilor contemporani – și lista acestora nu e completă. Familia Morărenilor, a doua ca însemnătate istorică după cea a Hurmuzăcheștilor s-a afirmat și remarcat cu începere din a doua jumătate a epocii stăpânirii austriece și în deceniile integrării și consolidării Bucovinei la statul român.

 

Dintre Morărenii propriu-ziși, unii vor face obiectul unor teze de doctorat – Mitropolitul Silvestru-Andreievici Morariu (1818-1895), Leca Morariu (1883-1963); lui Constantin Morariu (1854-1927) i s-a închinat un amplu studiu și i s-au tipărit integral memoriile; urmează să fie cercetat și prezentat și omonimul ultimului, profesorul Constantin Morariu (1835-1875), apoi dr. Aurel Morariu (1887-1945) sau cei doi cărturari formați în intimitatea aceluiași climat familial, Vasile Grecu (1885-1972) și Ilie Torouțiu (1888-1953), viața și activitatea acestuia din urmă constituind deja subiectul unei lucrări de doctorat în curs de elaborare. În șirul acestor preocupări se înscriu și recentele eforturi ale profesorului, germanistului și publicistului bucureștean Mir-cea Grigoroviță (1918-2005), originar de la Rădăuți. El ne-a dat anterior câteva lucrări referitoare la trecutul aceleiași nefericite provincii: Învățământul în Bucovina, 1775-1944 (1993), Din istoria culturii în Bucovina, 1775-1944 (1994), Din istoria colonizării Bucovinei (1996), Universitatea din Cernăuți în perioada interbelică (2001), iar ultima sa lucrare, apărută cu puțin timp înaintea trecerii în eternitate se referă la viața și activitatea lui Victor Morariu, fostul său profe-sor cernăuțean: Victor Morariu (1881-1946), Ediție îngrijită și Cuvânt înainte de Nicolae Câr-lan, Fundația Culturală „Leca Morariu”, Suceava, 2005, 170 p. Pe parcursul celor 170 de pagini, autorul tratează mai întâi viața, apoi preocupările, activitatea, opera lui Victor Morariu, un fiu de seamă al Bucovinei, despre care astăzi aflăm știri sumare doar în lucrările bibliografice locale. Născut la Toporăuți și fiind cel dintâi fiu al preotului Constantin Morariu, Victor își face studiile primare, gimnaziul și liceul la Cernăuți și Suceava, urmează Facultatea de Filologie, specializarea română și germa-nă în capitala Bucovinei. Din 1905 devine profesor la Liceul din Suceava. În 1928 își susține doctoratul cu o lucrare despre Începuturile nuvelei germane și din anul următor ocupă catedra de Limba și Literatura Germană la Universitatea din Cernăuți. Când, în 1940 sovieticii invadea-ză și anexează nordul Bucovi-nei, Victor Morariu se transferă la Universitatea din București, unde în 1941 se pensionează. A locuit cea mai mare parte la Suceava, chiar și atunci când a devenit cadru universitar la Cernăuți, făcând naveta vreme de peste un deceniu. Mutat la București doar pentru anii 1940-1942, se retrage în ultimii ani în Banat, la Caransebeș, unde sfârșește în 1946. Preocupările lui Victor Mora-riu au fost extrem de diverse. De la studii, articole și lucrări de germanistică pură – în care n-a rămas niciodată concentrat și cantonat definitiv –, Victor Mo-rariu trece la abordarea și elu-cidarea unor aspecte ale interfe-rențelor româno-germane, fără a adânci și stărui nici asupra acestui aspect, impunându-se mereu ca un animator și inițiator al unor activități culturale dife-rite; este coîntemeietor și cola-borator la revista „Junimea lite-rară” și scrie articole, note, recen-zii, opinii la peste alte 40 de pu-blicații; traduce și prefațează, editând diverse lucrări; ține nu-meroase conferințe și se remarcă drept un vorbitor cu un mare har oratoric; este un pasionat cronicar al universului spiritual sucevean și cernăuțean; vreme de peste două decenii este secretar al Institutului Biblic Român și al reuniunii Muzicale „Ciprian Porumbescu”, într-o perioadă de mare efervescență a acesteia; este și vicepreședin-te al societății Germaniștilor Români și unul dintre fruntașii societăților Armonia și Școala Română. Pentru inițiativele și meritele sale pe tărâm cultural i se acordă în 1926 medalia Răs-plata Muncii clasa I-a și în 1938 – Coroana României în grad de cavaler. Ce rămâne, totuși, dintr-o activitate bogată, dar foarte dis-persată? Un loc aparte îl ocupă mai ales lucrările sale de literatură comparată și cele de imagologie, care își păstrează încă mai mult sau mai puțin valoarea științi-fică și ar merita nu o simplă înși-ruire, ci o ediție critică, actuali-zată. În ordine cronologică, reți-nem – prezentate și în monogra-fia lui Mircea Grigoroviță – lucră-rile: Călăuza istorică a orașu-lui Suceava (1921), Novalis – teoretician al romantismu-lui (1924), Amintiri despre Ion Grămadă (1926), Începuturile nuvelei germane (1928), Traduceri germane din Eminecu (1928), Alecsandri și Emines-cu (1929), Pedagogul Jean Paul (1933), Pedagogia lui Her-der (1936), Teoria nuvelei germane (1938), Vasile Bumbac (1940). Pentru istoricul literar de as-tăzi ar fi fost util ca autorul monografiei să argumenteze ce au adus nou aceste lucrări la vremea lor și ce elemente mai sunt astăzi valabile, încât o ediție critică a operei sale se impune neapărat. De asemenea, o sursă extrem de bogată în informații, pentru epoca în care a trăit și activat Victor Morariu, o reprezintă Jurnalul său, pe care îl începe din anii studenției, în 1902, și îl continuă până aproape la sfârșitul vieții, în peste 10 caiete cu scris mărunt – document pe care autorul nu l-a consultat și explorat. Îmbrățișând și susținând ideea tipăririi monografiei dedicate lui Victor Morariu și rele-vând că opera acestuia „n-a fă-cut până acum obiectul unei investigații sistematice și cu-prinzătoare” (și, totodată, a-dăugăm noi, analitice și critice), prefațatorul cărții, Nicolae Câr-lan, care a fost și salvatorul acestui manuscris al lui Mircea Grigoroviță, care zăbovea „de mai multă vreme prin Suceava”, își exprimă nădejdea că în viitor „și celelalte personalități ale Morărenilor, care se trag din (sau au fost altoite pe) trunchiul viguros al familiei își vor găsi exegeții și susținătorii așteptați”. MIHAI IACOBESCU