Anunțul făcut de dl Vătavu a venit la puțin timp după ce dl Lungu a anunțat data alegerilor și faptul că dorește să candideze la funcția de președinte. Demersul dlui Vătavu, care este consilier județean, este susținut de președintele TNL Suceava la nivel de județ, Silviu Camilar, președintele organizației municipale Suceava, Ovidiu Argarisciuc, președintele Clubului Studențesc, Răzvan Lupașcu, și de liderul Grupării Liberale, Daniel Simioniuc. De menționat este că cei cinci nu s-au consultat cu organizațiile înainte de a face anunțul.
Tinerii liberali suceveni, prin reprezentanții din structurile pe care le au la nivel județean și local, „s-au înclinat”, ieri, în fața viitorului „suveran” al seniorilor PNL, dl Ion Lungu, actual președinte interimar al organizației județene. Secretarul general pe Moldova al TNL (Organizația Națională a Tineretului Liberal), dl Marius Vătavu, a anunțat, într-o conferință de presă, că susține candidatura dlui Lungu la președinția partidului, în cadrul alegerilor ce sunt programate a avea loc pe 10 aprilie.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii