Gogomănia omoară România

Am făcut zilele acestea ceea ce ani de zile la rând nu am mai făcut… M-am uitat la televizor mai mult de un ceas-două, acolo, vremea de afară neavând darul de a mă face să îmi doresc să ies din casă, iar libertatea fiindu-mi, în același timp, dumnezeiește confiscată de toanele și dispoziția urmașului meu în vârstă de șapte luni și jumătate… De multe ori îmi promisesem că nu voi mai pierde timpul uitându-mă la tâmpeniile din greu difuzate de televiziunile comerciale de pe la noi, dar de data aceasta chiar am avut impulsul de a mă descotorosi de televizor. Dacă cei ce vin din alte țări, îmi spun, ne vor judeca după gunoaiele văzute pe sticlă, prestigiul, credibilitatea, aerele noastre de viețuitori pe un teritoriu cu peste două mii de ani de continuă istorie civilizată s-au dus vârtos de râpă. Pare că întreaga țară râde, cântă și dansează, nemaiputând de atâta bine, rupându-i-se de prețurile care tot cresc, de economia pe care doar Guvernul o vede sănătoasă, de lipsa de medicamente ori de apele care se tot umflă și cară la vale tot ce întâlnesc în drumul lor.

 

Refuz să cred că numai fonfăiți cântăreți de manele, numai dame de consumație îmbrăcate în sclipiciuri și cu țâțele dându-le pe dinafară, numai mârlani promotori ai miștourilor de mahala au loc în grilele de programe, mai ales în noaptea trecerii dintre ani. Am ajuns să regret programele din vremea împușcatului când, chiar dacă nu aveam diversitate, măcar găseam ceva decență nu numai în aspectul celor ce apăreau pe ecran, dar și în ceea ce le ieșea din gură. Am avut privilegiul să bat o bună bucată din lumea aceasta și, volens-nolens, am aruncat câte o privire programelor transmise pe diferite canale. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost acela că nicăieri nu am văzut atâtea șoulețe care să îți dea impre-sia că România toată nu are altceva de făcut decât să se distreze. Prin contrast cu ceea ce e la noi, acest gen de emi-siuni sunt difuzate în alte țări la ore când cei mici și-au cam făcut temele, gospodinele au apucat să pună masa soților și nu sunt expuse bătăilor acestora, care se vor fi fiind neglijați din cauza siropelelor de pe micul ecran. Și mai au și câte o etichetă în colț, care avertizează că necesită acordul părinților pentru a fi vizionate. La noi, indiferent câte inepții s-ar debita în timpul acestor mascarade stâlcitoare de creiere, nimeni nu ia nici un fel de măsură. Și cea mai normală, de bun simț, ar fi anularea acelor „producții”. Sunt părinte de puțină vreme și îmi pun, firesc, problema ce informații vor bombarda creierul fraged al moștenitorului meu, la vârsta când va începe să înțeleagă ce se întâmplă în jurul lui… Și mă cam cutremur la gândul că tot felul de Negri, Teo, Adrieni, Vacanțe Mari, Garcea și alții asemenea vor mai putea tâmpi lumea cu „produsele” minților lor. I-am urmărit destul de des pe Brian O’Connor, ori pe Let-terman, ori pe alți realizatori de talia lor, care chiar dacă mai vorbesc porcos și mai a-duc indivizi de calitate discu-tabilă în platou, tratează pro-bleme importante ale socie-tății americane. O fac în stilul lor, ironizând și arzând cu pu-terea glumei orice persona-litate reală ori închipuită, că-utând să corecteze ce e strâmb acolo, peste ocean. Și cu des-tul succes, trebuie să recu-noaștem. Numai că emisiu-nile lor sunt transmise la mie-zul nopții și nu când cei mici stau cu ochii cât sarmalele în televizor. Am auzit de multe ori „vedete” ale momentului ori oameni de televiziune care afirmau că asta e cererea, asta e piața și, prin urmare, cu așa ce-va e firesc să ni se polueze exis-tența. Corect!!! Dar numai până la un punct. Toți știm că mințile, gusturile, preferințele se educă și se formează. Deci în momentul în care, prin contrast, vom avea filme fără atâta violență, melodii cântate și nu urlate ori făcute pe calculator, emisiuni interactive care să stimuleze cunoașterea, cei ce acum închid televizoarele, dar și cei ce butonează cu dispe-rare telecomanda, neavând unde să se oprească, precum și cei ajunși la saturație în urma ingurgitării excesive de manele, vor avea, poate ceva în comun. Nu am auzit de vreo mișcare împotriva poluării prin televiziune. Ea ar trebui să se nas-că, să existe și să se manifeste împotriva tuturor celor care, premeditat sau nu, conștient sau inconștient, murdăresc creiere și oferă modele distorsionate celor care abia acum deschid ochii și văd ceea ce îi înconjoară. E bine cunoscută tendința de a imita ceea ce filmele, de obicei, reflectă. Pe fondul ignoranței, consumu-lui de alcool, sărăciei, să ne mai mirăm că în fiecare zi avem de-a face cu crime ori-bile, cu bătăi de stradă, cu violențe fizice ori verbale, plantate în minți bolnave de miraculosul, sclipitorul apa-rat de televiziune? Un refren care se dorea vioi și probabil „deștept” spune că au venit PRO-Stelele… Curat prosteli, domnilor…! Mă doare că niște pațachine au statut de vedete și fac bani gârlă, în timp ce adevărați artiști trăiesc în locuințe modeste și de multe ori abia își duc traiul. Dacă aceasta e fața societății ce se profilează, atunci cred că e mai bine să trăiesc în afara ei. Nu mai au, oare, adevărații, greii vieții noastre culturale, nimic de zis?… …Iritat, după ce mi-am ferit ochii ca de dracu de Salami, Adrieni de la Vâlcea , Minunați ori Vijelii, preferați la greu de tot spectrul televiziunilor comerciale, am ajuns pe Mezzo, unde o anume Mariza, într-o sală imensă, în fața unui public vibrând, cânta fado… Recu-nosc, mi-au dat lacrimile și, pentru o bucată bună de vre-me, mi-am golit mintea de tot ceea ce o violentase mai devreme, pentru ca , mai apoi, să mă întreb, iar, de ce mă mai întorc în țară, atât timp cât nimeni nu pare să vrea să schimbe nimic în bine. Și iar nu mi-am putut răspunde… Cum nu mi-am putut explica de ce nu primim noi bani pen-tru că suportăm toate mize-riile, ci din contra, cotizăm pentru ele…