Conducerea IȘJ, nemulțumită de directorii care ascund nereguli

Conducerea IȘJ nu este mulțumită de activitatea managerială a unor directori de școli, din pricină că există foarte multe reclamații din partea părinților sau a cadrelor didactice cu privire la unele nereguli, reclamații care, în afară de IȘJ, ajung chiar la Prefectură, MEC sau Guvern. O astfel de sesizare a ajuns recent la Inspectorat, din partea unor părinți, și se referă la două cadre didactice, un învățător și o educatoare, de la o școală și o grădiniță din zona Rădăuți, respectiv Suceava, care au probleme cu băutura. Inspector general-adjunct Niculai Barbă a declarat ieri că reprezentanți ai IȘJ desfășoară o anchetă în unitățile respective, iar dacă se vor confirma faptele reclamate se vor lua măsuri de sancționare.
 

„Dacă lucrurile vor continua, se va merge la aplicarea regulamentului, cadrele respective nu vor mai putea rămâne în învățământ. Nu putem admite astfel de atitudini”, a declarat Niculai Barbă. Acesta a mai spus că directorii unităților respective cunoșteau situația, dar nu au anunțat IȘJ: „Voi sancționa acei directori care nu prezintă problemele exis-tente în școli și le ascund, lucruri care ies la iveală din alte surse”. Niculai Barbă s-a declarat nemulțumit de felul în care decurge învățământul sucevean, chiar dacă „sunt semne vizibile de îndreptare a lucrurilor spre normalitate”. „Mi-aș fi dorit ca lucrurile să fie într-o dinamică mult mai pronunțată, de aceea mă declar nemulțumit. Problema nu e la nivelul cadrelor didactice sau al elevilor, ci la nivelul managementului conducerilor, de aici provine nemulțumirea mea. Am transmis un semnal directorilor de a face efortul de a schimba percepția și imaginea celor care conduc școala”, a mai declarat Niculai Barbă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: