Crăciunul – repere meteorologice

Marile sărbători de peste an (Crăciunul în cazul de față) ofereau momente aparte pentru contemplare, favorizând perceperea cu ochiul liber și cu simțurile a unor aspecte din mediul înconjurător, oamenii percepând sub învelișul mitologic fenomenele ce rămâneau ascunse celor ce nu stăpâneau „știința” secretă. Crăciu-nul era în sine un uriaș simbol ce postula o memorie împărtășită, când lucrurile și mani-festările din natură erau dintr-o anumită perspectivă susceptibile de revelație, Crăciu-nul era marea sărbătoare în care omul de rând trăia bucuria darurilor pe care evenimentul religios le distribuia fără să le împartă. Printre aceste bucurii, această punte de sărbători, de speranță, prilejuia și disponibilitatea pentru anticiparea vremii, cerul și pământul alcătuind acum o structură unitară, menită să călăuzeas-că pașii către anul ce vine.

 

Crăciunul era cândva momentul în care omul intra în contact cu fluidul spiritual și fizic al naturii, devenind foarte sensibil la mesajele extrasenzoriale, vibrând ca niște corzi sub atin-gerea celei mai firave informații din universul local, pământeanul fiind capabil să-și dirijeze „radarele” pentru conturarea cadrului de des-fășurare a îndeletnicirilor de bază în anul viitor. Redăm câteva dintre reperele calendarului popular referitoare la timpul din anul viitor, dar care, parte dintre acestea, nu mai cores-pund astăzi din cauza anumitor activități ome-nești care alterează compoziția atmosferei la nivel global, stabilitatea sistemului climatic fiind mult afectată în ultimii ani de emisiile de gaze cu efect de seră ce produc perturbări și devieri de la o normalitate climatică. Înainte, oamenii observau cu atenție starea fenomenelor atmosferice începând cu ziua Crăciunului și până la Bobotează, pentru a ști cum va fi vremea în zilele respective (începând de la 1 la 13 pentru fiecare lună) din lunile de peste an. Calendarul popular prevedea că „de se va întâmpla nașterea lui Iisus duminica, iarna va fi caldă, îndoită, rea și ploioasă. Primăvara, ploaie și cald, vara secetoasă și cu bună vreme, toamna ploioasă și vânturoasă. Viile și secara (cultivată mult altădată în Bucovina n.n.) vor fi bune, prin grădini le-gumi de ajuns, miere multă, pe vremea secerei va fi vreme bună. Șerpilor va fi peire, poame multe. Dobitoacelor și fiarelor înmulțire, iar cei ce vor fi însurați, pașnică dragoste vor petrece”. Dacă soarele strălucea în ziua de Crăciun, lumea se așteaptă cu siguranță la un an bun, iar dacă seninul cerului se manifestă și în ziua a 5-a, era semn de recolte bogate în grâu și porumb, pentru ca seninul cerului în a 6-a zi de după Crăciun să fie un indiciu favorabil rodului grădinilor și livezilor, la fel era dacă se repetă și în ziua a 7-a. Anul bun pentru pescari se anticipa dacă ploua în ziua a 8-a de după Crăciun, iar ploaia din ziua a 9-a era semn bun pentru crescătorii de oi. Dacă cerul era senin în ziua a 11-a, anul viitor era socotit a fi neguros și cu multe boli. Mai departe se credea că „…la naștere (la Crăciun, n.n.) noaptea de va bate vânt, înseamnă moartea boierilor celor mari, a 2-a noaptea de va bate vânt viile se vor strica… a 6-a noapte de va fi vânt, vin și unt-delemn destul va fi, a 7-a noaptea de va fi senin, anul va fi de mijloc…”. Pentru o edificare mai precisă, oamenii vremurilor apuse făceau în noaptea Anului Nou „calendarul din foi de ceapă” pentru a ști din timp lunile ploioase și cele secetoase din anul viitor. Crăciunul favoriza omul să acceadă la ar-hetipurile sacre și atemporale, timpul și spațiul erau abolite, unindu-se într-un nucleu esențial, gesturile umane fiind investite cu o energie mitică și cu substanță magică.