A venit rândul elevilor să protesteze

Elevii unei clase a X-a de la CN „Ștefan cel Mare” Suceava și-au pus banderole roșii în semn de protest că trebuie să stea zi-lumină la școală, joia și sâmbăta, ca să recupereze orele de curs din timpul grevei. Ei au spus că, într-o săptămână, trebuie să recupereze cursurile din 2 zile de grevă, fiind nevoiți să stea câte 14 ore la școală, cu o pauză la prânz, în zilele menționate. Conducerea școlii a precizat că înțelege elevii, dar nu poate face nimic pentru a le ușura „suferința”, întrucât programul de recuperare a fost stabilit de comun acord cu elevii și re-prezentanții părinților.
 

În mai multe școli din municipiul Suceava s-au auzit rumori în rândul elevilor, din cauză că sunt nevoiți acum să stea mai mult la școală, să recupereze orele pierdute în cele 3 săptămâni de grevă. Surse de la alte școli ne-au precizat că, acolo, elevii nu au făcut „gălăgie”, dar nici prea entuziasmați nu au fost că trebuie să recupereze. La „Petru Rareș”, de pildă, mulți părinții au fost împotriva recuperării, chiar și dintre cei ai elevilor de clasa a VIII, pe care îi așteaptă testele naționale, vara viitoare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: