Dar acestea nu sunt singurele întâlniri propuse de revista din Valencia cu literatura română: Ileana Scipione semnează un studiu dedicat lui Borges și Eliade, Gheorghe Glodeanu publică observații asupra literaturii din diaspora noastră. Un cuvânt special de a-preciere se cuvine scriitorului Joaquín Garrigós pentru transpunerile sale din limba română în limba spaniolă, căruia Uniunea Scriitorilor din România i-a încununat în 1999 versiunea spaniolă a romanului lui Mircea Eliade cu Premiul pentru Traducere și căruia, pentru contribuția substanțială la promovarea literaturii române în lume, Președintele României i-a conferit în anul 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor. O altă revistă (aproape un album prin calitatea editorială) de limbă spaniolă care manifestă interes pentru literatura română este „Cuadernos del Ateneo”, condusă de Juan José Delgado, care apare la Laguna (Insulele Canare). Numărul 19/2005 al acestei reviste-volum de bibliotecă (ca și Secolul nostru XXI) cuprinde chiar o Antologie de literatură română, realizată de Joaquín Garrigós, tradusă de Joaquín Garrigós și deschisă de Joaquín Garrigós, care semnează o pertinentă „Visión sobre Literatura Rumana”. Scriitorii pe care domnia sa i-a propus cititorilor, iubitorilor de literatură și artă, din Canare sunt: Liliana Popescu, suceveanul Constantin Severin, Denisa Comănescu, Ioan T. Morar, Varujan Vosganian, Gelu Vlașin, Constantin Virgil Bănescu, Max Blecher, Nicolae Prelipceanu, Mircea Eliade, Alexandru Ecovoiu. Și de data aceasta, Constantin Severin este prezent în dublă ipostază: de poet și de artist plastic, „creador del concepto de «expresionismo arquetí-pico» en la pintura contemporánea”, câteva dintre picturile sale ilustrând superbele „Cuadernos” din Canare. La rându-i, „Obervatorul cultural”, nr. 36, din 3-9 noiembrie 2005, anunțând manifestările realizate de Institutul Cervan-tes din București, condus de Ioana Zlotescu, și de Universitatea București (reprezentată de Coman Lupu), ca urmare a invitării de că-tre Institut, cu sprijinul Guvernului Insulelor Canare, Spania, a unui grup de patru scriitori canarieni și a lui Joaquín Garrigós, dăruiește cititorilor săi un supliment consacrat eve-nimentului. Suplimentul, realizat de Insti-tutul Cervantes din București, publică în românește studiul introductiv menționat la Antologia din „Cuadernos del Ateneo” al lui Joaquín Garrigós, și prezentări și poeme – transpuse în românește de Andrei Ionescu – ale oaspeților din Canare: Cecilia Domínguez, Sabas Martín, Juan José Delgado și Nicolás Melini, a căror prezență în țara noas-tră a constituit și prilejul omagierii scrii-torului avangardist Pedro Garcia Cabrera, la un secol de la naștere. Și ca să încheiem acest binevenit arc de poezie, pictură, de oameni și de hârtie cu folos tipărită între Spania și România tot cu ai noștri, să amintim și faptul că la manifestările organizate de Institutul Cervantes din București (pe 7 și 8 noiembrie 2005) a participat și Constantin Severin.
În spaniolă și în românește
„Empireuma”, frumoasa și eleganta revistă de creație care apare cu sprijinul Institutului de Cultură din Alicante (Spania), anunță pe coperta numărului 30 (apărut în contul lunii octombrie 2004) nu doar o povestire de Mircea Eliade (Amor), ci și 4 poeți ro-mâni. Este vorba de Gelu Vlașin, Constantin-Virgil Bănescu, Ioan Morar, precum și de suceveanul Con-stantin Severin, căruia i se publică fotografia, o scurtă prezentare și două pagini de poeme în tra-ducerea lui Joaquín Garrigós. De asemenea, reproduceri după lucrările sale de pictură asigură (împreună cu cele ale lui Eduardo Cortils și José Maria Pineiro) ilustrația numărului. De altfel, numele lui Constantin Severin se regăsește și între cele ale colaboratorilor statornici ai „Empireuma”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii