Familia creștină, între tradiție și secularizare

Dacă privim familia din perspectiva existenței umane, se poate afirma că ea este „izvor și albie a vieții”. Familia este prima societate naturală care se sprijină pe legătura indisolubilă dintre bărbat și femeie și care se completează cu o lume nouă în care apar copiii. Familia conferă omului ajutor și siguranța celui dintâi pas pe care îl face în viață și fără de care nu poate face altul. Dacă Dumnezeu a zis „nu este bine să fie omul singur pe pământ”, înseamnă că familia este însăși viața și cea dintâi instituție, mamă a tuturor celorlalte, unitate primordială a întregii societăți, purtând în sine toată viața, precum poartă celula energiile materiei.
 

În cultura ortodoxă, familia reflectă în constituția ei misterul Sfintei Treimi. După cuvântul Mântuitorului care a spus că „Eu și Tatăl Una suntem”, în chip asemănător, bărbatul și femeia, prin căsătoria lor, alcătuiesc o singură ființă, în lumina Sfintei Treimi. De aceea, taina cununiei începe cu invocarea Sf. Treimi: „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt […], să vă binecuvânteze pe voi. Să vă dea viață îndelungată, naștere de prunci buni, spor în viață și în credință. Să vă umple de bunătățile cele pământești și să vă învrednicească de desfătarea bunătăților celor făgăduite”. În lumina comuniunii treimice, familia constituie Biserica cea mică, în timp ce Biserica reprezintă familia cea mare. Familia devine un mijloc de a promova nu doar valorile lumii acesteia, ci mai ales valorile vieții veșnice, scopul ei fiind acela de a lărgi hotarele Împărăției lui Dumnezeu. În sensul acesta ne sfă-tuiește Sf. Ioan Gură de Aur: „Folosiți-vă cu înțe-lepciune de viața de familie și veți fi primii în Îm-părăția cerurilor și vă veți bucura de toate bunu-rile”. Atâta timp cât privim familia numai din perspectiva umană și nu o raportăm în Treime, la Biserica întreagă, nu vom înțelege că familia poartă în ea taina iubirii dumnezeiești. Astfel, în ciuda unei bimilenare istorii, familia creștină este ame-nințată astăzi de numeroase primejdii, care vin din interiorul său sau din exteriorul ei: adulter, di-vorț, păcate împotriva firii, avort, abandonul copiilor etc. Familia creștină, ca și toate celelalte instituții cu rol formativ-educativ, luate ca valori tradițio-nale, se confruntă cu o reală criză. Starea de criză trebuie să ne pună pe gânduri și să fie supuși ju-decății morale toți factorii implicați (krisis = ju-decată). Valorile tradiționale creștine sunt într-un real proces de diluare sau de substituire. Cel mai clar exemplu îl avem cu libertatea: toți urlă după libertatea de a trăi în patimi și, dacă le vorbești despre stăpânirea poftelor, te vor privi ca pe un dușman. Într-o lume în care omul este supus pro-cesului de dezintegrare, mai putem oare nădăjdui în – vorba părintelui Stăniloae – restaurarea omului și a familiei? Dacă facem o incursiune în spiritualitatea ro-mânească, familia creștină se înscrie cu propriile ei valori. În afirmația femeii românce, care își numea soțul „omul meu”, se cuprinde o întreagă teologie sau, mai precis, o antropologie creștină, deoarece soțul era pentru ea omul dat ei de către Dumnezeu, cu care își năștea copiii, îi creștea, îi ducea la biserică și își trăia viața în perfectă cură-țenie trupească și sufletească, lipsită de orice ima-ginație perversă a căsniciei. Avea deci senti-mentul unei teofanii în cei pe care Dumnezeu i i-a dat. Viața de familie se baza pe fidelitate și devotament ca valori religios-morale izvorâte din credința și frica de Dumnezeu. Cultul fecioriei până la cununie și cel al fidelității până la moarte –cum se exprima marele duhovnic Arsenie Boca, au fost piatra neclintită prin care s-a fortificat sufletul românesc în familia tradițională. Exista, așadar, o rușine sacră față de păcatele care astăzi, pentru soțul/soția contemporană, au devenit virtuți: căsătoriile de probă fără legătura sacră a tainei Nunții, desfrâul liber, perversiunile sexuale din cadrul cuplului sau cu alte cupluri, avorturile în masă etc. Ne trăim drama unei so-cietăți, care, deși mai vorbește despre Dumnezeu, L-a transformat demult într-o noțiune contrac-tuală („mă rog Lui ca să-mi ajute în afaceri, să-mi dea sănătate etc.”), și pe Care, așa cum spunea Petre Țuțea („țăranul imperial”), l-am făcut bun „doar pentru a ne binecuvânta prăvăliile” sau ca propagandă publicitară pentru a ne afișa un „look electoral”. Din punct de vedere social, soarta unei tinere familii românești stă încă din clipa întemeierii sub semnul demagogiei, atunci când mirii sunt asi-gurați de ofițerul stării civile că: „în România statul ocrotește familia”. Nimic mai cinic decât această minciună spusă într-un cadru festiv. În realitate, statul ia numai act de întemeierea familiei și atât. Indicatorii statistici arată clar o criză a tinerei fa-milii. La trei căsătorii corespunde un divorț. Familia nu mai este un refugiu protejat, ci locul unde refulează neîmplinirile din viața publică: scăderea nivelului de trai, nesiguranța serviciului, mar-ginalizarea socială etc. Familia este un loc din ce în ce mai puțin sigur; zilnic aflăm de orori comise contra copiilor, ma-melor, soțiilor, părinților. Familia suferă în prezent și un alt gen de atac pe care l-am putea numi ide-ologic. O întreagă propagandă în mass-media încearcă să ne inoculeze ideea că familia este o instituție depășită, iar bunul familist este ana-cronic. De la mișcările feministe care proclamă „amurgul datoriilor” până la reclamele stupide de genul „eu să ajung devreme acasă”, „eu să calc și să cos”, se insinuează imaginea cuplului liber, fie el și homosexual, ca substitut al familiei tradițio-nale. Emanciparea cuplului este însă o modă cu consecințe nefaste, prima dintre ele fiind numărul alarmant de copii născuți în afara căsătoriei: 23% din total în anul 2000, având tendința de creștere. Cuplul „liber” nu poate oferi unui copil normali-tatea și grija pe care acesta ar găsi-o într-o familie tradițională. De ce a intrat în familia creștină „taina fără-delegii”? Asistăm în țara noastră la renașterea unui păgânism domestic, ce înaintează insistent spre un cult al goliciunii, ruinând familia din interior și din exterior. Din interior, prin trădarea iubirii și a sfințeniei, iar din exterior, prin însușirea unor modele străine (de peste ocean). Astfel sub pri-virea neputincioasă a școlii și a Bisericii se trasează coordonatele unei noi civilizații – „civilizația afro-disiacă”, în contrast frapant cu modelul tradițional țărănesc, care se îndârjește să nu dispară. De la scenele pornografice televizate, de la dansurile libidinoase din discoteci, la lecțiile ce se predau în cabinetele de „planificarea familiei”, în toate e pus la cale atentatul împotriva castității, una din cele mai de seamă virtuți pe care se întemeiază viața în sânul familiei și se afirmă ordinea divină. Toate acestea și multe altele pe care nu le-ar mai suporta hârtia sau cugetarea omului așezat des-coperă tarele unei omeniri moderne ce și-a pierdut credința în Dumnezeu, care a uitat rușinea dintre oameni și a încetat să se mai jeneze de ceva. Ceea ce altădată se petrecea în rarele cuibare de des-frâu, astăzi se dorește să se facă deschis. Degra-darea erotică este considerată de Sf. Apostol Pavel de o gravitate deosebită, o adevărată „taină a fără-delegii” implicată în subminarea valorilor familiei de astăzi. Aș dori să mai amintesc în final de „starea avorționistă”, care reprezintă plaga vremii noastre, precum lepra în antichitate. La începutul creș-tinismului trei păcate erau considerate cele mai grave: apostazia, uciderea și desfrânarea. Avortul cred că este sinteza celor trei împreună și poate ceva mai mult. Nici un motiv nu justifică actul criminal al uciderii fătului; cauza fărădelegii nu este alta decât lipsa de iubire maternă și paternă. În concluzie ce-i de făcut? Să credem că omul/familia mai poate fi restaurat(ă) dar nu mâine, ci astăzi. Sufletul familiei trebuie apărat prin catehizare și implicare asupra tuturor categoriilor sociale și de vârstă; prin înmulțirea rugăciunii și a trăirii vieții duhovnicești etc. Destinul familiei românești atârnă de spusele Sf. Apostol Pavel: „Cel ce seamănă în propria sa carne va secera stricăciunea; iar cel ce seamănă în Duhul, din Duh va secera viața veșnică (Gala-teni 6,8). Familia își va reveni din dilema ei atunci când oamenii nu se vor mai privi ca obiecte, ci ca subiecți teofori, chemați să se mântuiasă unul pe celălalt. Preot RADU UNGUREAN – Crucea

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: