Tinerii social-democrați suceveni au o nouă conducere

La finele săptămânii trecute, tinerii social-democrați aparținând organizației municipale Suceava s-au reunit în ședință. Principalul punct pe ordinea de zi a fost cel referitor la alegerea noii echipe de conducere a organizației. La ședință au fost invitați 65 de reprezentanți, dar în sală s-au prezentat doar 42 de persoane din cele convocate, „restul membrilor fiind notați absent, dar cu motivații serioase”. Lipsa acestora a fost suplinită însă de prezența unor tineri parlamentari ai PSD – Mirela Adomnicăi (ieșită din rândurile TSD pe parcursul lunii august a acestui an) și Iulian Claudiu Manda (secretar general al TSD). Conducerea „ostilităților” a căzut în seama seniorului Virginel Iordache, președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, care s-a arătat onorat de atribuțiile ce i-au revenit.
 

Lucrările, cum poate era de așteptat, s-au derulat într-o „armonie și bună înțelegere specifică”, ședința bucurându-se de oarece culoare doar prin glumele lansate de președintele întâlnirii și câteva strofe recitate în timpul lucrărilor pentru a ridica moralul viitoarei con-duceri. În urma votului secret, frâiele organizației municipale a TSD Suceava au fost preluate de Andrei Robert Crăciunescu (de altfel, și singurul candidat pentru funcția de președinte, ales în unanimitate), care va fi ajutat de 5 vicepreședinți, un secretar general și 18 membri ai biroului de coordonare. Pe parcursul săptămânii în curs aceștia urmează a se reuni pentru elaborarea planului de activități pe care îl vor propune organizației. „Lăsați modestia deoparte, fiți obiectivi cu voi și cereți drepturile pe care le aveți, chiar dacă uneori trebuie să bateți cu pumnul în masă. Voi reprezentați structura de rezistență a organizației și, respectând scara valorilor, trebuie să beneficiați de toate avantajele” a conchis dl Virginel Iordache.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI