Țepuiți la colțul străzii

În urmă cu câteva zile, 10 tineri din Galați și București s-au gândit să-și încerce noocul la Suceava, desfășurând comerț ilicit pe străzile acestui municipiu. „Isteții” au achiziționat din Capitală camere de filmat sau, mai bine zis, niște știfturi de aparate, pe care au vrut să le vândă sucevenilor la prețuri foarte mici comparativ cu cele din magazine. Partea proastă este că o serie de persoane chiar „au pus botul” la chilipir și s-au lăsat fraierite de tinerii „comercianți”, cumpărând camerele de filmat cu doar 200 de euro bucata, ghidându-se, probabil, după fotografia de pe cutie. Ajunși acasă, oamenii și-au dat seama că desenul de pe cutie nu are prea multe în comun cu conținutul ei.
 

„M-au abordat într-o zi vreo 7 inși pe strada Mihai Viteazul. Nu au fost impertinenți, voiau doar să vândă nu știu ce camere de filmat. Eu am crezut că-s furate și nu m-am băgat”, ne-a declarat G.M., care recunoaște că era să cadă pradă „tentației”, dat fiind prețul foarte mic. O parte dintre sucevenii țepuiți au depus plângere la poliție, care a început investigațiile. În urma cercetărilor efectua-te, organele competente au identificat tinerii, care au fost acuzați de înșelăciune privind calitatea produselor și amendați. Partea proastă este că, în astfel de cazuri, oamenii legii nu pot face mare lucru, comerțul ilicit putând fi demonstrat doar organizând un flagrant; această acțiune însemnând bani, echipamente și oameni, de care multe dintre instituțiile abi-litate nu dispun. Conform legislației în vigoare, inspectorii din cadrul DGFP și Gărzii Financiare au dreptul, de asemenea, să confiște marfa vândută ilicit pe stradă. Sur-se oficiale din cadrul Gărzii Financiare Suceava ne-au declarat că problemele, în astfel de cazuri, intervin în instanță, unde legea pare să-l protejeze pe infractor. Cu alte cuvinte, comerciantul care desfășoară comerț ilicit poate fi amendat cu sume cuprinse între 50.000 -100.000 lei; asta, dacă în instanță nu reușește să dovedească proveniența mărfii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: