„Porți închise” pentru copiii străzii

> La mila trecătorilor, cu „școala” vieții > Sute de copii care au posibilitatea să frecventeze cursurile unei școli își petrec timpul adesea prin baruri și alte localuri Școlile din întreg județul și-au deschis porțile de mai bine de o săptămână, însă de pe străzile municipiului reședință de județ nu au dispărut copiii care, din pricina sărăciei, stau la mila trecătorilor. Micuții întind mâna… doar, doar vor căpăta bani sau mâncare să-și potolească foamea. Firește, locul lor nu este pe stradă, ci în bancă, la școală, alături de copiii de vârsta lor. Mulți dintre ei nici nu cunosc literele sau cifrele, deși se descurcă „în viață” asemenea unor „oameni mari”. Mai mult, părinții lor au ajuns la concluzia că odraslele, inteligente cum sunt, pot trăi fără școală.

 

În piața din cartierul sucevean George Enescu își face veacul Ionuț, un băiețel de numai 8 anișori. El susține că „este” la școală și că „doar azi nu am fost”. Este blond, cu ochi albaștri și, adesea, zdrențele de pe el sunt curate. „Păi… eu nu locuiesc în oraș, ci-n Gulea. Vin cu trenul dimineața, când am timp și nu merg la școală. Azi nu am avut timp să merg, că am venit la piață”, ne-a spus Ionuț, care, cu privirea, urmărea o femeie. „Mami a meu… mami a meu”, a strigat băiatul după femeia pe care, cu câteva clipe înainte, o cercetase din ochi. Femeia s-a oprit, deloc surprinsă, și a scos din portofel 20.000 de lei pe care i-a dat, nu înainte de a-l mângâia pe cap și de a-l ciupi de obraz. „Îl știu de când avea 5 ani și știu multe lucruri despre el. Face parte dintr-o familie foarte numeroasă, sunt 11 copii. El vine la piață de mic, cu fratele lui, care are aproximativ 20 de ani și lu-crează pe unde apucă. Îi dau… când am… când nu, înțelege. Este în clasa a II-a. Anul trecut a intrat la școală; din câte știu eu, fratele lui este analfabet”, ne-a declarat V.Ș. Mila și com-pasiunea trecătorilor dar și a vânzătorilor din Piața mică l-au ținut pe Ionuț la școală anul trecut, deoarece familia nu-l poate susține financiar. „Caiete-mi cumpăr eu din banii de la oameni. Azi nu am fost la școală pentru că nu aveam bani de mâncare și am zis să fac rost și pe urmă ajung”, ne-a spus timid băiatul. Copii care dau naștere altor copii Deși, în ultimele zile, temperaturile au scăzut și a plouat, Lăcrămioara, o puștoaică de 17 ani, din localitatea Mitocu Dragomirnei, a ieșit la cerșit cu copilul ei în brațe. Rușinea de a întinde mâna a dispărut de mult. Ea știe doar că trebuie să-i dea de mân-care copilului, pentru care a renunțat la școală. „Dă-mi, tanti, și mie un ban, că-mi plânge copilul de foame. E mic și nu înțelege că nu este… Să-ți dea Dumnezeu sănătate”, țipa tânăra după o cucoană, care s-a făcut că nu o aude. Tânăra s-a așezat pe o bordură și a înce-put să plângă de disperare. „Ce școală…, nu vezi că am un copil? Nu am ce să-i dau de mâncare, darămite să-mi permit să-l las cu cineva. Știu că ar trebui să merg… îmi plăcea când eram mică… acum am renunțat din cauza lui”, ne-a spus Lăcrămioara, țintind cu privirea copilul. Despre tatăl copilului, tânăra femeie nu a vrut să spună mare lucru. Sus-ține că nu-și amintește cine este și, dacă și-ar aminti, ori-cum nu ar merita să vorbească despre el. Imaginea copiilor nevoiți să aibă grijă la vârste foarte fragede de alți copii este adesea cutremu-rătoare. Jocul se transformă în responsabilități iar zâmbetele, în lacrimi. Acești copii nu mai au parte de copilărie, devin oa-meni mari înainte de vreme, se izbesc de greutățile vieții la o vârstă la care alții sunt ocrotiți sau chiar cocoloșiți de dragostea și grija fa-miliei. Pe un frig de ți-e milă să scoți pisica afară, marți, un băiețel de 5 anișori din Dol-hasca își ținea strâns în brațe surioara, care nu putea încă să meargă, lângă Spitalul Jude-țean. Ideea era, probabil, să stârnească mila trecătorilor. Cu hainele parcă sfâșiate, mi-cuțul întindea mâna după bani. S-a panicat când l-am luat la întrebări și a început să plângă, să-l las în pace. Privirea i-a fugit spre o bancă din parcul din apropiere, unde se afla un bărbat brunet îmbrăcat cu o haină de piele neagră. „Peisajul” a devenit mai clar. Supraveghetorul își aștepta banii, iar eu îi perturbam mica afacere. Școlile și-au deschis porțile, barurile sunt pline Un semn că școlile și-au deschis porțile ar fi și acela că barurile din oraș iarăși sunt adesea neîncăpătoare pentru sutele de tineri care își iau aici dimineața micul dejun sau se delectează la o cafea și o țigară la ora prânzului. Cu alte cuvinte, în timp ce zeci de copii care-și doresc să facă școală sunt nevoiți sau obligați să ceară pomană pe străzi, unii dintre ceilalți de vârsta lor sunt fericiți că școala a început, că se lucrează pe cataloage provizorii și că părinții nu au timp să-i verifice. Mai mult, multe dintre barurile din preajma liceelor au devenit adevărate „fumigene” din prici-na tinerilor teribiliști, care au ajuns la concluzia că școala nu are ce le oferi, având în vedere că ei deja le știu pe toate. „I-am tras-o profului de mate… A găsit clasa goală. Să fi văzut ce față a făcut, te prăpădeai de râs… Am fugit repede să nu mă vadă pe coridor. Las’ că ne scoatem noi. Îi spunem că nu am știut că-i trecut în orar”, spunea o puștoaică într-un bar din apropierea Colegiului de Informatică. Chiar dacă, aparent, ar fi o joacă sau un moft adolescentin, există, totuși, pericolul ca, din pricina naivității, adolescenții sau chiar copiii să intre în cercuri dubioase frecventând astfel de localuri. În baruri, alcoolul, cafeaua și țigările sunt la ele acasă, iar tentația este foarte mare, mai ales atunci când vrei să le demonstrezi celor din jur cât de „tare” sau „cool” ești. Partea proastă este că, deși patronii barurilor au agățat pe tejghele sau au atârnat pe pereți pancarte cu mesajul „nu vindem băuturi alcoolice și țigări tinerilor sub 18 ani”, vânzătorii „uită” adesea că legea trebuie respectată.