Deputatului Olarean i s-a arătat clanța ușii de la PD

Deputatul Aurel Olarean a pierdut și sprijinul politic al partidului care l-a trimis în Parlamentul României-Partidul Democrat. Biroul Permanent Național al PD a decis ieri retragerea sprijinului politic acordat deputatului dând în felul acesta câștig de cauză organizației județene Suceava a PD care la rândul său i-a retras sprijinul politic la mijlocul lunii august, cu majoritatea covârșitoare a BPJ. Sancțiunea adoptată în cazul deputatului survine la puțin timp după ce acesta a fost protagonistul unui scandal public în Rădăuți, unde a oprit în plină stradă o mașină a Poliției locale, i-a somat pe polițiștii aflați în ea să coboare după care i-a pus să se legitimeze.
 

Dl Olarean nu s-a oprit aici ci a continuat „bâlciul” în sediul Poliției locale un-de a intrat, însoțit de consilierii săi și a început să pună întrebări în stânga și în dreapta, răstin-du-se la angajații aflați înăuntru. Tot circul a fost, culmea, filmat de cei aflați în compania deputatului. IGP a făcu cercetări în acest caz și a trimis dosarul Olarean la Parchet pentru a urma căile legale de sancționare. Cu puțin timp înainte de ședința de ieri a BPN dl Olarean susținea că nu va fi sancționat de cei de la București. Liderul județean al PD Suceava, dl Constantin Uricec ne-a declarat ieri că „rezultatul BPN nu demonstrează altceva decât că decizia adoptată la Suceava a fost una corectă iar Biroul Permanent Județean a judecat corect acțiunile dlui Olarean”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI