Parlamentarii de Suceava

Oameni bogați, oameni săraci (II)

Deputatul PNL Dumitru Pardău are, din 2001, în Vatra Dornei, un teren intravilan pe care l-a cumpărat: 1637 mp (valoare de impozitare – 245000 lei); peste 3 ani a mai achiziționat unul, alăturat, de 1285 mp (149000 lei). De altfel, acolo are casele de locuit, din 2004, una construită, alta cumpărată, de 447, respectiv 56 mp (valori impozabile: 3,4 miliarde, 118 milioane). Din 1997 are un Aro 240, iar în 2003 a cumpărat un Volvo. Din 1987 încoace, a agonisit bijuterii de 11.500 euro. Deputatul are conturi la BRD, de 5000 euro (2, din 2004); BCR – 9000 USD (2000), depozite în lei, la Banca Transilvania (2, a câte 250 milioane, din 2004). Are acțiuni la Dorna Lactate, Brânzeturi și alte divizii ale grupului Dorna, în valoare de peste 127000 USD, și menționează un împrumut la Dorna Lactate, de peste 26000 USD.
 

Deputatul precizează că a vândut acțiunile, valoarea lor urmând a fi încasată ulterior. În calitate de director economic la Dorna Brânzeturi, a încasat 372 milioane lei; ca economist la Carpathian Plastics – 195 milioane; ca membru în Consiliul patronal la Someș Dej – 30 milioane, iar ca președinte al CAR – 10 milioane. Ca director economic la o firmă neprecizată, soția a încasat 264 milioane lei. În declarația de interese, deputatul se prezintă ca acționar la 6 firme din grupul Dorna, cu acțiuni în valoare de 127000 USD. Ioan Stan, deputat PSD, are, din 1997, 7955 mp teren agricol la Mălini, cumpărat, cu valoare de impozitare 300000 lei; din 2004, 10000 mp în Suceava, cumpărați – 50 milioane; în Fălticeni, din 1994, jumătate de cotă parte a 3600 mp teren intravilan, cumpărat – 1,3 miliarde lei; la Spătărești, cumpărat din din 2004, un teren de peste 14000 mp – 410 milioane, valoare de impo-zitare. Deține, singur sau îm-preună cu soția, 2 clădiri (case de locuit) la Fălticeni, con-struite între 1994-1998, cu suprafață totală de 1356 mp (valoare impozabilă – peste 10 miliarde); la Spătărești, cumpărate din 1992, spații comerciale/de producție de 2500 mp (peste 2 miliarde); la București, 2 apartamente, din 2003 și 2005, cumpărate, de 51, respectiv 88 mp, cu valori impozabile de peste 400 milioane lei. Are două autoturisme, Mercedes și Daewoo (2002, 1995), și două autobasculante (1990, 1985). În ultimul an a vândut 2 apartamente (cu 3,7 miliarde și 4,3 miliarde lei), precum și un spațiu comercial (444 milioane). Ca deputat, a încasat 262 milioane lei, iar soția, ca administrator al SC Iristar SRL, a câștigat 87 milioane lei. În declarația de interese menționează că este asociat 50% (1 milion) la SC Iristar Fălticeni și asociat 100% la Vastar Spătărești (68 milioane). Deputatul PSD Petre Tărniceru are, din 1999, cu soția, prin cumpărare, 464 mp teren intravilan în Vatra Dornei și, din 1992, 222 mp teren intravilan în aceeași localitate (valoarea de impozitare – 3,9 milioane, 2,3 milioane). La Vatra Dornei, deține din 1994, cu soția, o casă de locuit, de 549 mp (valoarea impozabilă – 3,9 milioane?) și, tot în Dorna, cu un an mai târziu, o casă de vacanță de 64 mp (980 milioane). Deputatul mai declară o ipotecă la BCR, în valoare de 3,5 miliarde, scadentă peste 9 ani. Ca director (firmă neprecizată) a avut o leafă de 122 milioane lei, iar soția, ca administrator la SC Dorna Transal, 109 milioane lei. În declarația de interese, se prezintă ca acționar la SC Prodfera și la SC Lucex Prod-impex, cu valori ale acțiunilor de câte 100 milioane lei. Senatorul Partidului Conservator Constantin Gheor-ghe are, cu soția, 2 aparta-mente (cumpărate) în Suceava, 73 și 26 mp, cu valori impozabile de 1 miliard, respectiv 200 milioane, și unul în Iași, de 48 mp (400 milioane). În 2002 și-a cumpărat un Renault Laguna. Din 2004, are un depozit în euro la BRD (peste 10000) și unul în lei la Banca Țiriac (251 milioane). Ca director la Mopan SA Suceava, a câștigat 146 milioane lei; ca vicepreședinte al CJ Suceava – 88 milioane. De asemenea, ca observator în Campionatul național de fotbal, Div. A – 60 milioane. Ca profesor de liceu, soția a câștigat 137 milioane lei. În declarația de interese, senatorul se prezintă ca asociat al SC Normandy Prod Com Suceava, care “nu mai funcționează din 2003”. Ministrul PNL Gheorghe Flutur, ales ca senator, deține (și împreună cu fiul), în urma cumpărării, terenuri intravilane în Gura Humorului, din 1990 (0,08 ha, impozit 1,4 mili-oane), 1992 (0,32 ha, fără specificarea impozitului), 1999 (0,06 ha, 200000 lei) și extra-vilane, la Gura Humorului, din 1990 (0,26), 1995 (0,83) și Mă-năstirea Humorului, din 1996 (0,1) – acestea, fără specificări ale valorii de impozitare. Din 1992, a construit la Gura Humo-rului, pe numele fiului, o casă de locuit de 150 mp (valoare impozabilă, peste 2,2 miliarde); în 1999 a cumpărat, în Gura Humorului, o altă casă de locuit (223 milioane), titular fiind fiul (dar cu explicația… fiica!); în 2004, a cumpărat o garsonieră în București, de 40 mp (537 milioane), titular fiind tot fiul. Cele două autoturisme le-a obținut, conform declarației, ca donații de la rudele din Ger-mania, un VW Passat în 1993 și un Audi în 2002. Ca senator, a câștigat 362 milioane lei, iar soția, ca referent superior, 85 milioane lei. De pe urma produselor agricole, senatorul a mai câștigat 50 milioane lei. În declarația de interese – Gheorghe Flutur, vicepreședinte al PNL. Senatorul PSD Octavian Cozmâncă declară 0.5 ha teren intravilan moștenit într-o comună botoșăneană (fără valoare de impozitare precizată). Un apartament cumpărat în București, din 1979, de 154 mp (fără precizarea valorii impozabile) și o casă de vacanță, în județul Botoșani, se pare că din 1999, construită, de 260 mp (fără precizarea valorii impozabile). În 2002 și-a cumpărat un Audi fabricat în 1996. Începând din 1973, are bijuterii de 2100 euro; din 1976, icoane de 4700 euro; din 1987, tablouri de 14500 euro; din 1980, obiecte decorative de 2800 euro. La BCR are conturi în euro (peste 1000), dolari (4800) și lei 721 milioane – fără a preciza când au fost deschise. În declarația de interese, doar mențiunea că este membru al Consiliului Național al PSD. Tiberiu Aurelian Prodan, senator PNL, are, din 2004, pe numele soției, o moștenire de 31669 mp teren agricol în comuna Bistrița (valoare de impozitare, 1,3 milioane) și tot pe al acesteia, moștenire, 8600 mp teren “neproductiv”; în Siret, împreună cu soția, deține, din 1998 și 1999, 8900 mp teren agricol moștenit și 2700 mp teren (nu e clar despre ce e vor-ba) cumpărat – valoare totală de impozitare: 1,5 milioane lei. Împreună cu soția, deține un apartament în Siret, din 1988, de 65 mp, cu valoare impozabilă de 487 milioane, obținut prin “atribuire”; două case de locuit, moștenite, la Siret și în com. Bistrița, din 1999 și 2004, în suprafață totală de peste 400 mp, cu valoare impozabilă de 730 milioane; spațiu comercial/producție în comuna Sucevița, din 1998, de 165 mp, aflat în construcție. În 1999 și-a cumpărat un autoturism Matiz. În ultimul an a vândut un teren agricol, în suprafață neprecizată, în valoare de 33000 (s-ar părea) euro. Din 2004, are un cont bancar cu 18000 euro. În calitate de consilier județean, a câștigat 40 milioane lei; ca director la SH Siret – 150 milioane lei; ca senator – 23 milioane lei. Soția, avocat, a avut câștiguri de 60 milioane lei. Senatorul a mai obținut în schimb 25 milioane lei de pe urma exploatării terenului agricol.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: