Constantin Călin

O lectură fascinantă oferă iubitorului de literatură și volumul al doilea din „Dosarul Bacovia” de Constantin Călin. Cele 650 de pagini ale sale alcătuiesc o construcție solidă, complexă și elegantă, care pune în valoare opera marelui poet, într-un fel previzibil după maniera în care au fost abordate omul și epoca în primul volum și într-altul surprinzător prin prospețimea viziunii pe care ne-o descoperă, cumva ca a unei picturi vechi de pe care o mână cu har a îndepărtat colbul, fumul timpului, apropiindu-ne de lucrarea artistului. Convins că și creația sa, ca și Bacovia, nu poate fi desprinsă fără pierderi de înțelegere din țesătura vremii în care s-a zămislit, Constantin Călin încearcă să reconstituie „universul fizic și moral” cuprins în această creație și ia în considerație cu egală atenție tot ce îl alcătuiește, pentru că totul e important fiind semnificativ.

 

Rezultatul este un spectacol călinescian de erudiție, în special în descriere, glose și anexe, dar în care opera lui Bacovia e nu numai punct de plecare, ci, deopotrivă, de so-sire și fixare fertilă, purtătoare de subtile deschideri, în jurnal îndeosebi. Sunt extrem de puțini cei care în zilele noastre grăbite au suflul edificiului impresionant, forța și răbdarea lucrului temeinic, a dosarului vizând exhaustivitatea (și generând originalitatea), precum Constantin Călin. La vârsta frumoasă pe care o împlinește pe 22 iunie 2005, la cealaltă margine a celei mai lungi zile a anului, personalitate solară prin nevoia de a lumina cu adevărat, pentru că merită luminat, și ceea ce pare vizibil și ceea ce ades rămâne în umbră, autor a numeroase studii, dar în primul rând a peste 1000 de pagini din ceea ce se arată deja a fi monumentala trilogie „Dosarul Bacovia”, Constantin Călin este nu numai unul din cei doi cei mai mari istorici pe care Bucovina i-a dat literaturii române, dar și cel mai interesant.