Doctrine confuze, afilieri interesate

În ultima perioadă, actori politici cu doctrine mai mult sau mai puțin confuze, uneori chiar opuse principiilor formațiunilor membre ale Partidului Popular European, se înghesuie să se afilieze la această importantă asociere, încercând să obțină un nemeritat capital politic, a declarat ieri, într-o conferință de presă, prim-vicepreședintele Organizației Județene Suceava a Partidului Popular Creștin Democrat, Cristinel Macovei. Domnia sa crede că diverșii actori politici din România nu au trecut cu vederea că PPE este forța politică dominantă și purtătoare de progres în Europa, grăbindu-se să tragă cât mai multe foloase de pe urma acestui fapt.
 

Liderul creștin-democrat sucevean face referire atât la Partidul Democrat, care și-a declarat nedemonstrate afinități popu-lare, la PRM, partid apreciat ca naționalist-extremist de sorginte comunisto-securistă, precum și la Partidul Conservator, care, de la înființare, s-a declarat social-democrat, social-liberal, ajungând să se revendice de la doctrina populară și conservatoare. Nu în ultimul rând, este vorba despre Partidul Creștin Democrat, Partidul Blocul Național Democrat și Partidul Acțiunea Populară, formațiuni politice minore create, de regulă, potrivit dlui Macovei, în jurul unor grupări de interese. „În ciuda celor menționate, aceste formațiuni au fost invitate să fuzioneze cu PPCD, însă au refuzat categoric să facă acest lucru, ba, mai mult decât atât, au făcut tot posibilul pentru a bloca încercările noastre de reconstruire a mișcării creștin-democrate și populare din România”, a încheiat prim-vicepreședintele PPCD Suceava, Cristinel Macovei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: