Satco
Mihai Iacobescu: Cum s-a născut ideea acestei ample și viguroase Enciclopedii a personalităților din nordul moldav ? Emil Satco: După cum știți, cercetările mele privind tezaurul spiritualității bucovi-nene au început cu domeniul muzicii. Lucrând într-o secție de profil a Bibliotecii Jude-țene, căreia eu i-am dat viață și am „ocrotit-o” ani buni, asi-gurându-i o dezvoltare unică în țară, am fost tentat să scor-monesc în trecutul muzical al Bucovinei. Rezultatul: primul dicționar al personalităților din această zonă: Muzica în Bucovina, apărut în 1981. Deși modest, dicționarul a avut un ecou neașteptat de mare, nu numai în rândul bucovinenilor împrăștiați prin lume, ducând cu ei dorul de Bucovina (era pentru prima dată când o carte făcea, chiar din titlu, trimitere la Buco-vina), ci și în rândul muzico-logilor, fiind cerut și apreciat de Liviu Rusu, Gh. Ciobanu și Viorel Cosma. Ultimul mi-a spus, peste ani, că l-a popu-larizat pe multe meridiane. Probabil a fost un compliment, dar mi-a plăcut să-mi regăsesc dicționarul citat într-o serie de lucrări de referință între care o enciclopedie apă-rută la Chișinău, o carte dedi-cată lui Eminescu, în dicțio-narele reputatului muzicolog Viorel Cosma. Mi-am conti-nuat munca de cercetare în domeniul artelor plastice, făcând cunoștință cu un alt univers fascinant. Și, în timp ce eu lucram la viitorul dicțio-nar, colegul meu Ioan Pînzar, ajutat de regretatul profesor Petru Froicu și de cercetătorul Eugen Dimitriu au scos trei dicționare cu personalități din domeniul științelor. Am tipă-rit, apoi, vol. I din Arta în Bu-covina, după care a urmat și volumul II, în care am inclus personalități din teatru, mu-zică și arte plastice. După de-cembrie 1989 am mai întoc-mit un dicționar de literatură și încă două cu personalități diverse (la două l-am avut colaborator pe I. Pînzar). Am mai publicat un dicționar al pictorilor, o antologie a poe-ților români din Bucovina și alte câteva lucrări. Fiind autor și coautor al unei serii întregi de dicționare și acumulând multe informații (am întocmit mii de fișe), în momentul în care, în cadrul Societății pen-tru Cultura și Literatura Ro-mână în Bucovina s-a pus problema întocmirii unei en-ciclopedii, mi-a surâs ideea, gândindu-mă că mi s-ar potri-vi o asemenea lucrare. Gându-lui meu i-a venit în întâmpi-nare d-l Eugen Dimitriu, care mi-a propus să întocmim un dicționar al personalităților pe localități. Inițial am accep-tat, d-l Dimitriu a făcut chiar un prim schelet, dar apoi am revenit la ideea de bază, con-siderând că o asemenea lu-crare merită o atenție deose-bită. Trebuie să menționez că Centrul de Studii „Bucovina” din Rădăuți, subfilială a Aca-demiei Române, a publicat sub acest generic o serie de studii foarte valoroase. Dar Enciclopedia are un anumit profil, din care, fără modestie, doar eu i-am creionat câteva fațete în această lucrare. – Ce criterii cronologice, tematice, sau de altă na-tură v-au călăuzit ? – Bucovina fiind un vechi teritoriu românesc rupt din trupul Moldovei la 1775, am considerat că această idee trebuie să transpară și din cuprinsul Enciclopediei, chiar dacă nu este vorba de o lucrare de istorie. Și, astfel, am inclus personalități mai mult sau mai puțin cunoscute, care s-au manifestat în diferite domenii, din momentul întemeierii statului moldav, până în zilele noastre. N-am făcut nici un fel de discriminare, în enciclope-die „conviețuind” personali-tăți de toate naționalitățile, cu diferite concepții religioase, politice sau de viață. În același timp, am căutat să semnalez până și cele mai mici contri-buții, călăuzit de principiul că un fluviu se naște din mili-oanele de firișoare de apă care-i caută albia. Astfel, citi-torul interesat află aici figuri de dregători, de domnitori, de slujitori ai bisericii, de scrii-tori, de oameni de știință, de muzicieni, de artiști din întreg spectrul artelor, de politicieni sau juriști ș.a. Că n-am reușit să-i semnalez pe toți, până la un punct e firesc. – Cine sunt colaboratorii care v-au stat alături ? – După cum v-am spus, pe un fragment, l-am avut co-laborator pe Eugen Dimitriu, acest om extraordinar, de o rară noblețe sufletească. A-poi, un sprijin masiv, con-stând în furnizarea de infor-mații într-un flux amețitor, aș spune, am primit din partea d-lui Erich Beck, cunoscutul bibliograf al Bucovinei din Germania. Deși e jenant să o spun public, dar n-am ce face, asta e realitatea, în finalizarea lucrării am fost ajutat de Alis Niculică, fiica mea, iar la co-rectură am apelat și la spri-jinul unui alt membru al fami-liei. Cu toate acestea, încă s-au mai strecurat greșeli. Le voi aduna și, la o nouă ediție, le voi înlătura și voi aduce și unele completări. – Sunteți unul din ini-țiatorii, promotorii și sus-ținătorii Fondului docu-mentar Bucovina de la Bi-blioteca Bucovinei „I. G. Sbi-era”. Cum s-a constituit el și cum i-ați stimulat și re-compensat pe donatori ? – Fondul respectiv s-a con-stituit și cu sprijinul altor iu-bitori ai cărții și i-aș numi pe Ioan Pînzar, Nicu Chircă și Li-dia Andreescu, ultimii foști directori ai Bibliotecii, care au întreținut legături cu mulți dintre vechii bucovineni. Con-tribuția mea a constat în obți-nerea unui spațiu adecvat, un-de să se adune donațiile și în demersurile făcute pe lângă mulți donatori cum au fost: prof. Ion Sberea, juriștii Dra-goș Rusu și Erast Tarangul, economistul Ion Negură și mulți, mulți alți oameni de știință, de cultură, artiști plas-tici ș.a., pentru a-i determina să contribuie la îmbogățirea acestui fond. A fost, practic, o muncă „diplomatică”, de câ-teva decenii. Recompensa ? A fost de ordin moral. Toți au făcut donații din dragoste pen-tru Bucovina. Iar în mine au găsit ambasadorul ideal pen-tru acest demers. – Ce zestre lăsați Biblio-tecii „I. G. Sbiera” după mai bine de trei decenii de activitate în cadrul ei ? – În primul rând, denumi-rea. La propunerea mea și în urma demersurilor directoru-lui de atunci, Ioan Pînzar, Mi-nisterul Culturii a acceptat ca această instituție să poarte de-numirea de Biblioteca Buco-vinei „I. G. Sbiera”, ca semn al continuității și unității cul-turale a Bucovinei, amintind de „Biblioteca Țării Bucovina” și cinstind memoria ilustrului cărturar I. G. Sbiera, membru fondator al Academiei Româ-ne. Apoi, înființarea unor sec-ții: de Artă, Donații, de Limbi străine și Periodice, care sigur vor cunoaște o evoluție nova-toare în timp. Un volum destul de mare de cărți, documente, corespondență ș.a. adunate prin donații, dar și o mică pinacotecă cu lucrări de artă cu o valoare de ordinul sutelor de milioane de lei. Pentru că, m-am bucurat și mă bucur încă de prietenia unor artiști plas-tici, care au înțeles să sporeas-că zestrea bibliotecii cu lucrări de valoare. Am fondat revista Scriptum, care își va relua a-pariția, într-o nouă înfățișare. Dar, toate acestea și multe altele, țin de trecut. Instituția Bibliotecii nu poate trăi numai în trecut. Ea cunoaște și va cu-noaște transformări în con-cordanță cu imperativele de moment și de viitor ale noilor realități. – Care sunt trei dintre marile bucurii ale vieții dv. ? – Era mai bine dacă mă în-trebați de cele trei dorințe tra-diționale. Răspundeam mai ușor. Totuși, am să încerc să vă răspund: bucuria că exist, că am o familie extraordinară, că am putut să-mi închin mare parte din viață Bucovinei. – Cum v-a tolerat și aju-tat familia în tot ce-ați scris, dedicându-vă o mare parte de timp activității de cercetare ? – Tolerat, acesta e cuvântul potrivit. Am găsit o mare înțe-legere. Și pentru aceasta port o mare recunoștință soției și copiilor mei. Mai mult nu pot să vă spun. Niciodată nu mi-a plăcut să-mi fac publice viața de familie și sentimentele. – Ce gânduri de viitor vă animă și… ce îndemnuri aveți pentru cei tineri? – Deși vârsta îi face pe unii să mă considere incompatibil cu veacul, eu cred în mine și în capacitatea mea de a gândi nu numai pentru trecut și pre-zent, ci și pentru viitor. Sunt mai „modern” în gândire de-cât se poate crede. Am în „șan-tier” două mari lucrări (nu pot spune ce anume), am finalizat o mică monografie și voi mai face și pentru bibliotecă ceva bibliografii și alte servicii necesare celor care studiază. Cred în puterea celor care vin după mine și în capacitatea lor de a face mai mult decât am făcut eu, așa că îndemnurile nu-și au rostul. Îndemnurile pot fi doar pentru mine. Dacă stau și mă gândesc bine, totuși, aș face un în-demn, nu tinerilor, ci celor care, stând o viață și tăind frunze la câini, îmi spun că, dacă ar avea documentația mea la îndemână, ar face și ei ce-am făcut eu. Nu mă îndo-iesc. Dar le spun și-i îndemn: munciți ca mine peste 3 de-cenii, bateți țara în lung și-n lat, scormoniți arhive și bi-blioteci, descoperiți surse de informare, întocmiți-vă docu-mentația de care aveți nevoie și dați, apoi, la iveală, lucrări mai valoroase decât modes-tele mele însăilări de pe răb-dătoarele hârtii. Mă voi bucu-ra, chiar și de dincolo… A-cum, abia, constat că a avut dreptate fiica lui Tudor Flon-dor, compozitoarea Florica Flondor-Racoviță care, în ur-mă cu exact 25 de ani, pri-vindu-mă cât de jigărit sunt și cum mă zbat pentru o himeră, mi-a spus: Tinere, (eram încă tânăr!), te sfătuiesc să-ți mai vezi și de sănătate, că pentru ceea ce încerci să faci, n-o să-ți ridice nimeni statuie ! Mihai IACOBESCU
Comentarii