Martorii oculari susțin că victima s-ar fi aplecat pentru a controla presiunea indicată de manometru, moment în care s-a produs tragedia. Mai puțin de 10 cm, afirmă aceștia, i-au lipsit tinichigiului pentru a fi și astăzi în viață. „Dacă s-ar fi aplecat un pic mai încolo, nu se întâmpla nimic. O palmă. Dar dacă și cu parcă nu se mai pot lua în calcul în momentul de față. A fost un om deosebit”, ne-a declarat unul dintre colegii victimei. Dănuț Ștefu, directorul societății Bucovina Lactate, confirmă părerea unanimă a colegilor celui decedat: „Un om de o probitate civică și profesională deosebită. Un prieten desăvârșit pentru toată lumea. E o mare pierdere pentru noi”. Anul acesta, Dumitru Hlade ar fi trebuit să-și însoare fiul, ofițer la Pompieri, și să-și mărite fiica, asistentă medicală.
Procurorul Olivian Nisioi, magistratul însărcinat cu cercetarea accidentului de muncă de la SC Bucovina Lactate SA Suceava, în urma căruia și-a pierdut viața tinichigiul auto Dumitru Hlade, în vârstă de 54 de ani, ne-a declarat că a cerut Biroului de Expertiză din cadrul Judecătoriei o analiză specifică asupra cauzelor exacte ale producerii nefericitului eveniment despre care am relatat în ziarul de ieri. Profesionist de înaltă clasă timp de 30 de ani, Dumitru Hlade a murit în urma exploziei, direct în față, a capacului de la reductorul tubului cu flacără oxiacetilenic, în timpul efectuării unei operațiuni de rutină.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii