Proteste la Ambro

Aproximativ două sute de angajați ai combinatului de celuloză și hârtie Ambro SA din Suceava au protestat, ieri, în curtea unității față de mo-dul în care conducerea socie-tății a formulat dispozițiile de preconcediere, fără să fie pre-văzute acordarea unor drep-turi bănești potrivit Con-tractului Colectiv de Muncă. Administrația Ambro SA a început, de ieri, distribuirea dispozițiilor de preconcediere pentru cei peste opt sute de salariați, care vor fi dispo-nibilizați ca urmare a restrân-gerii la un sfert a activității societății. Aproape două sute dintre angajați care au primit dispozițiile de preconcediere au anunțat că refuză să sem-neze de primire, suspectând conducerea „de rea intenție” în redactarea documentului.
 

Ei susțin că li se încalcă anu-mite drepturi, din cauză că în dispoziție se precizează că acțiunea se face în confor-mitate cu prevederile Codului Muncii, fără să se specifice în continuare „și potrivit Con-tractului Colectiv de Muncă”. Protestatarii consideră că, astfel, nu vor mai beneficia de salarii compensatorii, cum este prevăzut în CCM și acuză că nu au primit nici prime de Paști. Liderul sindicatului din Ambro SA, dl Costel Buta, a recomandat angajaților să nu semneze deciziile de pre-concediere, anunțând că va avea, astăzi, o întâlnire pe această temă cu administrația. El a spus că, până în prezent, administrația a avut o atitu-dine corectă față de res-pectarea înțelegerilor stabilite pentru angajați. Dl Buta a mai precizat că speră ca situația să se soluționeze favorabil, arătând, însă, că în caz contrar sindicatul va acționa pe calea instanțelor de judecată.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI