Sfat gospodăresc

Primăria Fălticeni a găz-duit, recent, o nouă întâlnire între președinții și admi-nistratorii asociațiilor de pro-prietari cu executivul local și reprezentanții unităților care asigură utilitățile, respectiv Constar (apă potabilă și ca-nalizare), Goscom (ridicat și transport gunoi menajer) și Distrigaz. Printre problemele dezbă-tute s-au numărat obținerea personalității juridice de către asociațiile de proprietari (din 19 asociații, 3 nu au perso-nalitate juridică), alimentarea cu apă potabilă a populației și datoriile de peste 3 miliarde acumulate de fălticenenii care locuiesc la bloc din aprilie 2004 până la 1 aprilie 2005, pentru apa potabilă consu-mată, și participarea munici-piului Fălticeni la Programul SAMTID prin înființarea o-peratorului județean ACET.
 

Cu această ocazie, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, a făcut o informare pentru reprezentanții asocia-țiilor de proprietari privind modul de gestionare a deșeu-rilor menajere, asocierea la nivel de județ în privința co-lectării gunoiului și plata ta-xei de salubritate de către ad-ministrația locală pentru toți cetățenii. O problemă cu care se confruntă municipiul Făl-ticeni este închiderea actualei gropi de gunoi până în 2010, costurile estimate ridicându-se la 500 de mii de euro. Până la Paști, asociațiile de locatari vor finaliza procesul de curățenie în jurul blocu-rilor și de amenajare a spații-lor verzi, iar S.C. Goscom va înlocui o parte din contai-nerele de colectare a gunoiului cu 100 de eurocontainere de 1,1 metri cubi. Pentru reușita acțiunii, Goscom, împreună cu Primăria, va desfășura o amplă campanie de conștienti-zare a cetățenilor în legătură cu exigențele curățeniei și sa-lubrizării. Activitatea celor de la For-mația Operativă de Lucru Făl-ticeni a Distrigaz este axată în această perioadă pe infor-marea abonaților despre noul regulament în care este inclu-să și obligativitatea plății unui abonament. Până pe 15 mai, așa cum a afirmat șeful F.O.L. Fălticeni, ing. Florin Mito-șeru, va fi finalizată operațiu-nea de încheiere a noilor con-tracte de furnizare a gazului metan cu abonații casnici, pentru cei care refuză să în-cheie noul contract sistându-se furnizarea gazelor naturale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI