Este controlată calitatea lucrărilor executate până la această dată, atât prin evaluarea aspectului exterior al drumurilor, a gradului de deteriorare rezultat în urma exploatării și a condițiilor meteorologice din această iarnă și primăvară, cât și prin verificarea avizelor și a documentației aferente. „Trebuie văzut dacă banii au fost cheltuiți corect și eficient. Dacă sunt probleme, constructorul trebuie să le remedieze”, a spus prefectul. El a mai arătat că, prin verificarea celor 50 de proiecte SAPARD de îmbunătățire a infrastructurii rurale din județ, dorește să evidențieze că majoritatea lucrărilor au fost făcute corect. „Nu vrem să culpabilizăm pe toată lumea”, a precizat dl Onofrei, care a explicat că, din cauza unui număr redus de proiecte realizate defectuos, a fost afectată imaginea întregului program SAPARD. „Vrem să arătăm că se pot face proiecte foarte bune și că banii Uniunii Europene sunt cheltuiți corect”, a mai spus prefectul de Suceava.
12 proiecte SAPARD de îmbunătățire a infrastructurii rurale realizate în județul Suceava, majoritatea în zona Fălticeni, sunt verificate în prezent de Agenția SAPARD, prefectul Orest Onofrei declarând că Prefectura va verifica și celelalte proiecte SAPARD din județ. Acțiunea a fost solicitată de oficialii europeni, în întreaga țară fiind verificate 62 de astfel de proiecte (din care 12 realizate în județul Suceava).
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii