Gura Solcii – un sat sărac, adesea rupt de lume

Un indicator… mincinos Pe drumul european ce duce de la Suceava spre Siret, chiar în intersecția unde artera rutieră se bifurcă spre Rădă-uți, există un indicator de cir-culație care arată că un drum ce o apucă spre stânga ar duce spre localitatea Gura Solcii, comuna Grănicești. Eroare! Dacă te afli la volan și te iei după acest semn, nu vei ajunge decât pe malul râului Suceava, la o punte pietonală, așezată într-o… râlă, peste care nu se poate trece decât dacă ești cu-rajos și te pricepi la… echi-libristică. Deși respectiva tre-cătoare este folosită de multă lume și de mulți ani, ea a ajuns în paragină, putând chiar să pună în pericol viața unor oameni.
 

În ce privește indicatorul respectiv, acesta este o… minciună, pentru că, de fapt, în satul Gura Solcii se ajunge prin cu totul altă parte. La vreo 4 km distanță, la intrarea în Milișăuți, după ce treci podul peste râul Suceava, un binevoitor, care nu are nimic comun cu administrația locală și nici cu drumurile publice, dar este griju-liu și bun gospodar, a atârnat de un stâlp din beton o scândurică pe care se află o săgeată și scrie, stângaci, cu vopsea: Gura Solcii. Respecți direcția, o iei la stânga, întâlnești alte asemenea „indicatoare de circulație” până ieși din localitate, pe câmp, și vezi la câțiva km distanță, sub o coastă, un pâlc de case. Acolo este Gura Solcii. Dacă ai norocul să nu fi venit Solcuța mare, ai toate șansele să intri, cu un mijloc de transport, în sat. Dacă nu, nici tractorul nu-ți este de folos. Am străbătut, luni, acest traseu, auzind că satul este izolat de câteva zile. Nu mai era chiar așa. Solcuța, pârâul neînsemnat în vreme de secetă, se retrăsese în matcă, așa că podul din imaginea din pag. 1, sau mai zis podețul încă neterminat, care face legătura între satul amintit mai sus și restul lumii, era practicabil. Un fel de pod, neterminat În satul Gura Solcii trăiesc peste 700 de suflete (unii săteni ne-au spus că ar fi mult mai multe). O localitate rurală săracă, poate și de a-ceea ea a fost… uitată de cei care ar trebui să-i aibă de grijă. Oamenii circulă spre alte așezări pe puntea de care vorbeam mai sus, iar dacă vor să iasă din sat (lucru ce se făcea, de mulți ani, prin… vad), acum, folosesc podul de care am amintit mai sus. Un fel de pod, pentru că este vorba de nișe tuburi din beton, peste care s-a turnat o placă, în termeni tehnici acest „o-biect” numindu-se „vad periat”. De câte ori vine apa mare (și Solcuța adună toate pârâiașele din zonă), „trecătoarea”, fără nici un fel de parapeți (apărători), rămâne în… aer; sau, mai bine zis, în apă, pentru că ba-lastul de la capetele sale, așezat cam de mântuială, este dus în vale. Mai mulți oameni din sat cu care am discutat ne-au spus că-i vai și amar de capul lor. De câte ori plouă mai tare, de atâtea ori rămân izolați și așteaptă ca cineva de la primărie sau vreun patron din zonă să trimită un utilaj care să adune balastul pentru capetele așa-zisului pod. Acele tuburi au fost montate de către Fondul Rural de Dezvolta-re a Comunităților Sărace, fiind o lucrare ce pare mai mult de provizorat. Și totuși, pe aici, circulă autobasculante de mare tonaj, care transportă, aproape zilnic, balast, aducând bani frumoși în buzunarele unor patroni, către care mulți săteni arată cu degetul, spunând, pe bună dreptate, că ei ar trebui să facă podul. Mai mult ca atât, domnul Vasile Chiriac, consilier local, om gospodar din Gura Solcii, ne spunea că, atunci când aceste mașini trec, încărcate, prin localitate, „se cutremură casele, crapă pereții, fără ca societății ce obține beneficii în urma folosirii balastului să-i pese de acest lucru”. Dar să revenim la „podețul” cu pricina, care, nu de puține ori, creează… … Situații dramatice Într-un an, când a plouat mai mult, satul a rămas izolat 6 zile. Nimeni nu a intrat și nu a ieșit din localitate. „Atunci am avut un mare necaz, am crezut că-mi moare soția – își amintește domnul consilier Chiriac. Se îmbolnăvise rău de tot, trebuia dusă la spital. Nu aveam cui cere ajutor și nu vedeam cum să o transport. Ajuns în pragul disperării, am luat un tractor și, cu soția în cabină, am forțat trecerea prin apă. N-o să vă vină a crede, dar a trecut apa peste motor, de credeam că ne înecăm. Am reușit cu greu să trec peste viitură și să ajung la spital, la Rădăuți. Asta ne e soarta. Îmi pare rău că mi-am făcut casă aici, dar nu mai am ce face. Noi, cei din Gura Solcii, nu am avut pe nimeni de partea noastră, nici de la Primărie, nici de la județ, care să ne ajute cu ceva. Suntem parcă bătuți de soartă și de Dumnezeu. Vedeți, am, aici, un magazin mic. Știți pe unde am adus marfa? Pe puntea de peste apa Sucevei, care este ca vai de ea, gata să se rupă. Sunt multe necazuri în satul nostru…” Apa trece, necazurile rămân Așadar, peste 700 de suflete trăiesc aici, în repetate rânduri, izolat. Până la podul cu pricina drumul este bun, balastat, dovadă că cei din „divanul” comunei nu i-au uitat complet pe localnici. Cei cu răspunderi se opresc însă la pârâul Solcuța și, probabil, oftează, pentru că nu sunt bani. Domnul primar Gheorghe Nuțu, cu care am discutat, este bine intenționat, numai că acest lucru nu-i suficient. Duminică, deși zi de sărbătoare, dânsul s-a îngrijit ca un utilaj să ajungă la fața locului și să adune balastul de la capetele podului, pentru a se putea circula peste el. Situația a fost adusă la cu-noștința conducerii Prefecturii și a Consiliului Județean. Dom-nul prefect Orest Onofrei a a-nunțat chiar (lucru auzit de oa-meni la radio) că va promova o inițiativă legislativă pentru a-cordarea unui miliard de lei, bani ce vor fi folosiți, în exclu-sivitate, pentru podul de la Gura Solcii. Domnul Nuțu ne spunea că, dacă vor fi fonduri, fie și un miliard de lei, se vor putea face niște chesoane, niște întărituri de maluri, iar situația va fi, oa-recum, rezolvată. Nu se va putea construi un pod trainic, nou, care costă 5-6 miliarde de lei, dar, oricum, nu vor mai fi necazuri ca până acum. Să zicem că, nu peste mult timp, Solcuța va putea fi trecută cu mai multă ușurință. Din păcate însă, apa va trece, dar necazurile vor rămâne. La Gura Solcii, sărăcia este la ea acasă. Doar 5 mașini (autoturisme) există în sat, din care una nu circulă. Doar două antene parabolice existente în sat dau posibilitatea celor ce le dețin să vadă și alte posturi de televiziune decât cel central. Despre abonamente la ziare nu se prea poate vorbi. Nimeni nu are mai mult de 30 de ari de pământ. În localitate trăiesc și mulți romi; ei sunt cinstiți, muncesc cum pot, au cai, căruțe, animale. Oamenii se descurcă așa cum pot, chiar și în privința slujbelor religiose. Când este o sărbătoare, deși au biserică frumoasă în sat, se duc în alte localități să se închine. Locașul lor de cult rămâne ferecat, pentru că, la Gura Solcii, după cum ni s-a spus, pre-otul vine de 3-4 ori pe an. A fost un pre-ot tânăr, iubit de enoriași, dar a stat vreo 7 luni și a ple-cat și el. Și-a găsit o paro-hie mai bună. Acum, vine, rareori, pentru oficiile religioase, preotul din satul Slobozia, care slujește la mai multe biserici. În rest, vorba unui localnic, „dă, Doamne, bine, iar cei de la putere să-și îndrepte privirea și spre noi, cei amărâți”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: