„Socoteala“ de la palat…

Interesul… Guvernul Tăriceanu, în lupta-i înverșunată cu hidra corupției, făcu de bine de mai slobozi (voiam a scrie: emana, dar mi-am dat peste mână la timp!) încă o ordonanță, ce-o supuse luminilor și competențelor maturului corp de se cheamă Senat. Adică nu, nu chiar – nu chiar tutulor enoriașilor dlui Văcă, ci a nu mai puțin de trei comisiuni reunite: juridică, administrația publică și drepturile omului (sublinirea ne aparține și se va vedea mai la vale de ce!). Ei și, se va spune: de O.G.-uri ducem noi lipsă? Baa, taman dimpotrivă, într-atâta ne prisosesc, încât am putea și exporta la troc cu cevașilea ordine.

 

Ei da, da’ ordonanța în cestie e cu cântec și cu chichirez, căci face vorbire de declarațiile de avere ale demnitarilor. Care dem-nitari se cheamă că sunt și aleșii din camera superioară a Parlamen-tului. Și care aleși au sărit ca arși la vederea proiectului de act nor-mativ și s-au coagulat într-o de tot bizară coaliție udemeristo-pe-nelistă-peperemiesto-pesedistă ce făcu harcea-parcea din biata or-donanță, ciuntind-o cam cu o treime, capul “îmbunătățirilor” fiind distinsul senator de Târgu Mureș, dl Frunda Gyorgy (“Dă-mă, mamă după Gyuri…” ș.a.m.d.). Purtând fesul confiden-țialității și a ceea ce același po-liglot senator și advocat ar numi privacy, dl Șerban Nicolae (PSD), cu sprijinul neprecupețit al peperemiștilor Gh. Funar, Ver-ginia Vedinaș și Doru Liviu Bin-dea, dar și al Noricăi Nicolai (PNL, fostă PNȚCD), Gavrilă Vasilescu (PUR) și a udemeristului Peter Eckstein, au reușit să elimine din textul legislativ prevederea o-bligativității declarării averii (ptiu, drace ți e-atâtea genitive!) soțiilor și copiilor. Drept care, la umbra bieților copilași, se tot vor derula afaceri care de care mai înflo-ritoare, cu care, nu-i așa, onorabilii părinți n-au nici în clin, nici în mânecă, dată fiind prăpastia dintre generații. Socoteala de la palatul Victoria nu s-a potrivit cu enteresul din Senat nici la rubrica: ”bunuri sub formă de metale prețioase, biju-terii, obiecte de artă, colecții de numismatică etc.”, rubrică… care trebuia completată pornind de la plafonul de 5000 euroi în sus. Mai tare ca (scuzați!) “Cu mască, fără mască”, inventivitatea clasifica-toare a aleșilor a făcut din zisa rubrică trei: bijuterii, metale pre-țioase și colecții de artă, fiștecare cu aceeași limită inferioară (5000), ajungându-se dintr-un foc la 15000 bani curați, europeni. Și tot într-o unire de cuget, simțiri și interese, demnitarii nu-s ținuți a preciza decât insignifiantul detaliu al provenienței micilor atenții cu care sunt “jicnite” mărimile lor, persoane fizice sau juridice. În rest, no names și mucles! Nădăjduind că prea răbdătoriul cetitor se va fi lămurit ce și cum, vizavi de cea subliniere, n-avem, într-un sfârșit, decât a fredona (a pagubă, păi cum altfel?) un refren lansat hăt-hăt, în vremuri cede-riste, dar ce-și păstrează actualita-tea, de către Mircea Rusu ș-alui ceată: “Interesul poartă fesul / Într-un hal fără de hal / Tot făcutul și tot dresul / Când e interes națio-nal”. S-auzim de mai bine, că de trăit… Un simplu alegător VIOREL DÂRJA