Semnificația duminicilor din postul mare (I)

Postul Mare se aseamănă cu o călătorie sau un pelerinaj duhovnicesc, având și cale netedă și urcuș cu multă os-teneală. În vederea unei bune pregătiri a noastre pentru a face acest pelerinaj duhov-nicesc și pentru a ajunge la ținta urcușului nostru, Sfinții Părinți și marii dascăli – inspirați de Duhul Sfânt – au rânduit ca fiecare Duminică din această perioadă să-și aibă semnificația ei deosebită, spre folosul tuturor.
 

1. Astfel, după cale de o săptămână, întâlnim prima duminică, numită Duminica Ortodoxiei. Ea ne amintește, în fiecare an, biruința orto-doxiei asupra ereziei numită iconoclasm și asupra tuturor ereziilor. Dreapta credință, temelia Bisericii noastre stră-bune, acel grăunte de muștar de care pomenește Iisus u-cenicilor Săi, nu a putut fi menținută decât cu foarte mul-tă osteneală și lupte înde-lungate, deoarece, încă de la începutul răspândirii ei, au apărut erezii – adică devieri de la adevăr -, precum neghina în lanul de grâu. Dar Hristos Domnul, Capul Bisericii, Mi-rele ei, Cel ce a biruit moartea și Care a făgăduit Apostolilor: ‘’Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului’’ (Matei 28:20), a făcut biruință prin luptătorii și pururea pomeniții dascăli și învățători ai întregii lumi din primele secole creștine. Una dintre cele mai mari erezii este iconoclasmul sau lupta împotriva icoanelor, luptă care a durat aproape două secole (de la 725 la 842), dezbrăcând Biserica lui Hristos de podoabele ei și îmbrăcând-o în haină de do-liu. Aceasta a avut ca urmări pozitive stabilirea unei teologii a sfintelor icoane, la Sinodul al VII-lea de la Niceea (787), de către sfinții părinți mărturisitori ai vremii ace-leia, dintre care amintim pe Sf. Ioan Damaschin, Sf. Teodor Studitul, Sf. Nichifor Mărtu-risitorul. Sf. Ioan Damaschin spune că ‘’Dacă nu te închini icoanei lui Hristos, nu te în-chini nici Fiului lui Dumne-zeu, care este icoană vie a nevăzutului Dumnezeu și chip cu totul asemenea’’ (Prof. dr. Ene Braniște, Liturgica Gene-rală, Buc., 1993, p. 420). Lup-ta împotriva icoanelor se în-cheie pe vremea împărătesei Teodora, când se fixează, la 11 martie 843, prima Dumi-nică a Marelui Post ca fiind Duminica Ortodoxiei. 2. O altă biruință a Bisericii Ortodoxe o sărbătorim în a doua Duminică a Postului Ma-re, care este închinată Sf. Gri-gore Palama, cel prin care s-a adus această mare biruință. Aceasta s-a întâmplat în sec. al XIV-lea, când apare în Occident curentul renascentist. Teoriile teologice din acea vreme își schimbă orientarea spre filozofia antichității. A-cum Biserica este amenințată de așa-zisul ‘’realism rațio-nal’’, care încearcă să explice cunoașterea lui Dumnezeu și adevărul creștin pe cale rațio-nală. În aceste împrejurări, Sf. Grigore Palama, bazat pe Sf. Scriptură, pe Sf. Tradiție a Sf. Părinți și pe experiența Sf. Isihaști, demonstrează că trăirea mistică este posibilă și poate duce pe om la îndum-nezeire, deoarece omul este chemat la sfințenie și la unirea cu Dumnezeu încă de pe pă-mânt: ‘’Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt’’ (Petru 1:16; Le-vitic. 11:45). Cu ajutorul acestor dogme, confirmate de sinoadele din acea vreme, Sf. Grigore Pala-ma și Sf. Isihaști mențin vie flacăra credinței ortodoxe și salvează Biserica răsăriteană de la o posibilă divizare, așa cum s-a întâmplat în Biserica Catolică, păstrând astfel și întărind dreapta și adevărata credință. Calea netedă de până acum ne-a prezentat zbuciu-mările din sânul Bisericii și biruința Mântuitorului prin sfinții Săi – „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui’’ (Ps. 67:36). (Va urma) Diacon SILVESTRU ȚURCĂ

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI