– Comedie (în 3 acte) cu final neaşteptat –
Actul I
Februarie 2010. Ninsoare şi troiene ca-n poveşti. Un alb imaculat acoperă toate urmele vieţuitoarelor de lângă pădurea din Burdujeni-sat.
Un geam spart şi… urme proaspete peste netezimea albă te duc la făptaş(i). S-au mobilizat forţe. Îţi pui speranţe în elanul şi minţile tinere, dornice(?) de rezolvarea cazurilor. Reclamantul dă declaraţie cu bunurile furate, printre care şi câteva miniaturi ale unui cunoscut pictor sucevean. Agent Zamfirache de Burdujeni scrie. Ceva nu-i sună bine… „tablouri cu natură statică… cum adică? Stau?” Nu. Au făcut paşi până la cuibul unor indivizi de la o casă părăsită din apropriere, unde i-am condus pe urmele proaspete prin omăt. „Păi, ne trebuie mandat de percheziţie!”… care mandat făcea parte tot din „natura statică”. Aşijderea recidiva spargerii / furtului, câteva luni mai târziu, investigată cu câine de urmărire prin pădure.
…Alt dosar cu AN-uri în fişetul metalic ruginit.
Actul II
Acelaşi an 2010. Lipseşti de acasă o oră şi douăzeci de minute, timp în care îţi este spartă uşa de la apartament (în plină zi, în buricul târgului…). Invadat spaţiul casnic, cotrobăit, întors pe dos, golit!
Mobilizare de forţe, amprente, poze şi tot tacâmul!! Speranţa era în Halaicu, renumit pentru perseverenţă, fler criminalistic, tenacitate şi… incomoditate pentru mulţi. Dar a fost chemat la Domnul, să rezolve cazuri mai importante decât cele lumeşti. Şi, aşa, dosarul (împreună cu alte unsprezece dosare cu acelaşi mod de operare în apartamente din Suceava, în decurs de 1 an) este trecut tot la „natură statică”, în „pinacoteca” instituţiei sucevene.
După 10, 11 ani, primeşti de la Parchet: caz clasat, AN-uri, prescripţie etc.
Actul III
Trăind frustrarea celor relatate, nu-ţi rămâne decât autoapărarea, deţinând o armă neletală. Psihic vorbind, îţi dă sentimentul de siguranţă. Numai că, „pusă bine la naftalină” şi necunoscând procedurile legale, în plus, nefiind înscrisă data expirării în permis şi crezând în vreo avertizare din partea organului însărcinat cu „obligativitatea notificării deţinătorului cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea permisului”, am intrat în ilegalitate! Ei, dar ce pretenţii să am, de unde atâta deranj din partea organului?
Sunt sunată şi somată să predau arma serviciului aferent. Mă conformez. După un timp, iarăşi sunt sunată de un angajat al aceluiaşi compartiment, pentru a vedea / constata condiţiile de păstrare a armei(!?)… care armă era deja în custodia onorabililor… Comunicare, nu glumă!
Mai trec vreo patru ani, organele ies din starea de stand-by şi… fac raport, acţionând în judecată intimatul. Dosar penal. Legea-i lege, nu-i tocmeală… În raportul respectiv, agentul Dorel Pristanda scrie că, verificând în aplicaţia RNAi (cam târzie verificarea!), s-a „autosesizat din oficiu” (vai, câtă responsabilitate!) şi a ridicat de la numitul V. Vasile bunurile ce aveau aceleaşi înscrisuri – tip, serie, număr, ce-mi aparţin. Confuzie? Oboseală de prea multă muncă? Între timp, agenţii de odinioară au primit noi trese pentru (in)activitate merituoasă. Şi beneficii pe măsură.
Mă întreb dacă, la asemenea competenţă, n-ar fi bună rocada pe criminalistică?! Poate, din întâmplare, vor prinde şi hoţii celor douăsprezece apartamente sparte (într-un singur an) din Suceava.
Unde eşti Halaicu Doamne?…
(Cu respect (?), intimat Marina Vicoveanu)
Comentarii