> Jocuri, activităţi sportive, surprize şi momente petrecute în natură îi aşteaptă pe cei mici pe 9 iulie, în cadrul unui eveniment devenit deja o tradiţie a verii.
De aproape 5 ani, luna iulie este, pentru sute de copii din Fălticeni, una dintre cele mai îndrăgite activităţi dedicate vacanţei. La iniţiativa părintelui Adrian Brădăţanu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, şi cu sprijinul voluntarilor şi al sponsorilor implicaţi în viaţa comunităţii, Tabăra de vară „Ziua Bucuriei” îşi deschide din nou porţile pentru cea de-a cincea ediţie.
Evenimentul a devenit, în timp, una dintre cele mai importante manifestări estivale dedicate copiilor din municipiu. Scopul organizatorilor rămâne acelaşi: să le ofere celor mici o zi în care joaca, prietenia şi timpul petrecut împreună să fie mai importante decât ecranele telefoanelor sau tabletelor.
Şi în acest an, activităţile vor avea loc în zona arna Mare, un spaţiu potrivit pentru jocuri şi competiţii în aer liber. Participanţii vor avea parte de o atmosferă relaxată, în care vor putea lega noi prietenii şi vor petrece câteva ore pline de energie şi voie bună.
„Nu doar Ziua Copilului este un prilej de a-i sărbători pe cei mici. Pentru noi, şi data de 9 iulie a devenit o zi specială. Ne dorim ca fiecare copil să plece acasă cu bucurie în suflet şi cu amintiri frumoase. Îi aşteptăm cu drag pe toţi” a transmis părintele Adrian Brădăţanu, iniţiatorul proiectului.
Joc, sport şi multe surprize pentru participanţi
Programul taberei este gândit astfel încât fiecare copil să găsească o activitate pe placul său. Organizatorii au pregătit un tobogan gonflabil, jocuri interactive, întreceri sportive, meciuri de fotbal şi volei, dar şi jocuri tradiţionale şi concursuri de îndemânare. Muzica, baloanele şi momentele de animaţie vor completa atmosfera de sărbătoare.
Pe lângă activităţile recreative, participanţii vor fi răsfăţaţi cu numeroase gustări şi băuturi oferite gratuit. Limonada rece, vata pe băţ, gogoşile şi alte dulciuri pregătite de voluntari vor contribui la farmecul unei zile dedicate exclusiv copiilor.
Întâlnirea este programată miercuri, 9 iulie, la ora 14:00, în faţa Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. De acolo, copiii vor fi transportaţi cu autocarele puse la dispoziţie de sponsori către locul în care se va desfăşura tabăra. Organizatorii îi încurajează şi pe părinţi să participe, considerând că astfel de activităţi întăresc legăturile dintre familii şi contribuie la consolidarea spiritului comunitar.
De la prima ediţie şi până astăzi, Tabăra „Ziua Bucuriei” a demonstrat că solidaritatea şi implicarea pot transforma o idee frumoasă într-un eveniment aşteptat an de an de copiii şi familiile din Fălticeni. Ceea ce a început ca o iniţiativă locală s-a dezvoltat într-o tradiţie a verii, datorită oamenilor care aleg să ofere din timpul şi sufletul lor pentru binele celor mici.
Şi în această vară, părintele Adrian Brădăţanu, alături de echipa de voluntari, îşi propune să ofere mai mult decât câteva ore de distracţie. Misiunea lor este ca fiecare copil să se simtă apreciat, încurajat şi înconjurat de oameni care îi poartă de grijă, transformând o zi obişnuită de vacanţă într-o amintire pe care o va păstra mult timp.


























Comentarii