Arhivă pentru iunie 11th, 2026

De pe la examene

De pe la examene

Prin anii ’60, ’70, a fost o campanie naţională împotriva pantalonilor purtaţi de fete şi a pletelor băieţilor, care, cică, prin noul lor fel de a se purta, puteau altera viitorul comunist al societăţii. În satul Lisaura erau două surori, amândouă foarte frumoase (de-ale lui Haralam), care, atunci când mergeauCiteşte

Incendiu la ferma de porci din Milişăuţi

> 50 de animale au murit în flăcări > Focul a pornit de la o ţigară aprinsă Incendiul care a izbucnit marţi, 9 iunie, la o fermă de suine din oraşul Milişăuţi a fost provocat, cel mai probabil, de fumatul în locuri nepermise sau neamenajate la depozitul de plante furajereCiteşte

Trei suspecţi reţinuţi pentru furt calificat dintr-un magazin din Mironu

Poliţiştii Postului de Poliţie Valea Moldovei au identificat şi reţinut trei tineri bănuiţi de comiterea unui furt calificat dintr-un magazin mixt din satul Mironu, comuna Valea Moldovei. Potrivit anchetei, în noaptea de 22 spre 23 mai 2026, în jurul orei 1:57, cei trei ar fi pătruns, prin escaladarea unui geam,Citeşte

„Trasee eminesciene”, ediţia a XII-a

În cadrul manifestării „Trasee eminesciene”, ediţia a XII-a, timp de două zile, 13-14 iunie a.c., la Suceava şi la Putna, va avea loc Concursul de recitare a liricii eminesciene „La Putna”. În prima zi, sâmbătă, se va desfăşura o excursie tematică în sudul Bucovinei, apoi, duminică, la Mănăstirea Putna vorCiteşte

Şoferul de tir care pleca în cursă cu o alcoolemie de 2,62 mg/l, reţinut în arest

Poliţiştii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui şofer de tir în vârstă de 68 de ani, după ce analizele toxicologice au confirmat o alcoolemie extrem de ridicată. Este vorba despre un bărbat din oraşul Liteni, care a fost oprit pe 7 iunie, în jurul orei 15:25, peCiteşte

Două promoţii, o singură revedere: „50 +”

Vineri, 12 iunie a.c., cu începere de la ora 13:00, la hotelul „Arcaşul” din Suceava, va avea loc revederea comună a promoţiilor 1975 de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”. „Este o întâlnire de suflet, o urmare a întâlnirilor de succes de anul trecut, cândCiteşte

„Un alt început…”

> Expoziţie de pictură şi grafică de Viorica-Lidia Vargan, la Galeria de Artă a Centrului Cultural „Bucovina” Centrul Cultural „Bucovina” organizează vineri, 12 iunie, ora 14:00, vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică „Un alt început…”, semnată de artista Viorica-Lidia Vargan. Evenimentul oferă publicului o întâlnire cu un univers artistic delicatCiteşte

Marius Zaharie, golgheterul Ligii a IV-a a judeţului Suceava

Marius Zaharie, golgheterul Ligii a IV-a a judeţului Suceava

Marius Zaharie este golgheterul ultimului sezon al Ligii a IV-a, cu un total de 26 goluri marcate, 10, în tur, pentru Şoimii II, şi 16, în retur, pentru Bucovina Dărmăneşti. Podiumul clasamentului celor mai buni marcatori din Liga a IV-a este completat de Adrian Ghiorghiciuc (Bradul Putna), cu 20 de goluri,Citeşte

Prietenele noastre, decorate

Prietenele noastre, decorate

În semn de preţuire, „de înaltă apreciere pentru eforturile depuse pentru protejarea drepturilor lingvistice şi educaţionale ale persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, pentru contribuţia importantă avută la consolidarea spiritualităţii şi culturii româneşti, precum şi pentru promovarea relaţiilor de prietenie româno-ucrainene”, un preot şi trei profesori etnici români au fostCiteşte

ORAŞUL

Se lăsa seara. Oraşul se închidea în noapte. Erau puţini oameni pe stradă, felinarele s-au aprins. În lumina lor palidă nu se vedea nicio umbră. Maşinile treceau, întunericul se lăsa tot mai mult. Acum părea un oraş pustiu, cu străzi goale, pe care nu trecea nimeni. Luminile de la magazine,Citeşte

SUMARUL EDIȚIEI