Volodimir Zelenski: Ucraina este pregătită pentru noi discuţii de pace

 Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina este pregătită pentru noi negocieri de pace în următoarele săptămâni şi speră ca Uniunea Europeană să se alăture eforturilor diplomatice, potrivit Kyiv Post.

Liderul ucrainean a spus că ţara sa menţine „contacte bune” cu Statele Unite, mai ales în ceea ce priveşte cooperarea în domeniul securităţii şi dialogul diplomatic legat de Rusia.

În discursul său de miercuri seară, Volodimir Zelenski a spus că Ucraina îşi doreşte reluarea unor discuţii trilaterale foarte importante, la care să participe şi partenerii europeni. „Dacă reuşim să revenim la o comunicare trilaterală semnificativă în aceste săptămâni şi dacă reuşim să-i implicăm pe europeni, acesta va fi rezultatul corect”, a declarat preşedintele ucrainean.

Zelenski a transmis că Ucraina este pregătită pentru continuarea negocierilor. „Mă aştept ca şi partenerii să fie pregătiţi şi ca ruşii să nu se ascundă”, a adăugat Zelenski.

Publicaţia The Telegraph a relatat că Ucraina încearcă să readucă în prim-plan formatul european de negocieri care implică Marea Britanie, Franţa şi Germania. Potrivit surselor diplomatice citate, oficialii ucraineni nu mai consideră Statele Unite un mediator complet independent în relaţia cu Rusia.

Conform aceloraşi surse, Volodimir Zelenski ar fi purtat discuţii, de curând, cu preşedintele francez Emmanuel Macron, despre relansarea formatului E3 şi despre posibilitatea de a-i oferi „conţinut suplimentar” pentru viitoarele negocieri de pace.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI