Potrivit preşedintelui CJ Gheorghe Şoldan

Un mare parc industrial se va înfiinţa la Suceava, cu fonduri europene

> Acesta ar urma să atragă investitori din ţară şi de peste graniţe, generând locuri de muncă bine plătite

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a anunţat demararea procedurilor pentru realizarea unuia dintre cele mai mari parcuri industriale din Moldova, care va genera locuri de muncă bine plătite şi va atrage investitori români şi străini.

„Asta am promis, asta vom face. Construim cu fonduri europene unul dintre cele mai mari parcuri industriale din Moldova, care va genera locuri de muncă bine plătite” a declarat Gheorghe Şoldan.

Potrivit preşedintelui CJ Suceava, autorităţile judeţene au identificat deja un teren de câteva zeci de hectare în zona BioEnergy Suceava, pe care urmează să îl preia în administrare. Terenul beneficiază de utilităţi, acces direct la drum judeţean, infrastructură feroviară, precum şi legături rapide cu Aeroportul Internaţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi cu viitoarea autostradă A7.

„În paralel, avem deja discuţii cu investitori români şi străini interesaţi să dezvolte afaceri în judeţul Suceava, într-un parc industrial cu acces rapid la autostradă, aeroport şi transport feroviar. Vom crea facilităţile necesare pentru ca tot mai multe companii să investească aici şi să contribuie la dezvoltarea judeţului” a precizat Gheorghe Şoldan.

„Noul parc industrial va reprezenta un proiect strategic de dezvoltare economică, urmând să atragă investiţii productive şi să creeze noi oportunităţi de angajare pentru suceveni. Finanţarea va fi asigurată în principal din fonduri europene, prin accesarea programelor dedicate dezvoltării infrastructurii de afaceri” ne-a transmis administraţia judeţului.

Prin acest demers, Consiliul Judeţean Suceava îşi propune să consolideze poziţia judeţului ca pol de atracţie pentru investiţii în nord-estul României, valorificând avantajele geografice şi infrastructurale ale zonei. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI