Două autoturisme au fost ridicate de poliţişti într-un dosar cu tombole ilegale organizate pe reţele sociale

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au indisponibilizat două autoturisme în valoare totală de aproximativ 21.000 de euro, în cadrul unui dosar penal privind organizarea de tombole ilegale.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, la data de 20 mai, au fost efectuate patru percheziţii domiciliare pe raza judeţului, în baza unui mandat emis de Judecătoria Fălticeni. Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 9 – 26 aprilie, doi bărbaţi din comunele Mălini şi Slatina ar fi organizat pe o reţea de socializare tombole ilegale, fără licenţă sau autorizaţie de la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN).

La 23 aprilie, unul dintre bărbaţi ar fi organizat o tombolă cu 310 participanţi, la care un bilet costa 200 lei. Premiul promis: un autoturism tip SUV.

La 26 aprilie, celălalt bărbat ar fi organizat o altă tombolă cu 170 participanţi, bilet la 150 lei, premiul fiind, de asemenea, un autoturism.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat înscrisuri, telefoane mobile şi cele două autoturisme care constituiau „premiile” tombolelor.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de desfăşurare fără licenţă a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 77/2009.

Poliţiştii atrag atenţia că organizarea de tombole, loterii sau alte jocuri de noroc fără autorizaţie ONJN constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă. Participanţii la astfel de acţiuni riscă să devină victime ale fraudelor, pierzând bani sau date personale.

Recomandările poliţiei: verificaţi dacă organizatorul deţine licenţă ONJN; evitaţi participarea la tombole promovate pe reţelele sociale fără date clare de identificare; nu efectuaţi plăţi către persoane fizice sau platforme neautorizate.

„Acţiunile de combatere a jocurilor de noroc ilegale rămân o prioritate pe linia criminalităţii economice” a precizat IPJ Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI