Cum se arbitra pe vremuri în Divizia C

Într-o zi de aprilie, pe când anotimpurile se „contrazic”, care să plece, care să rămână, Puiu Marin ne-a pus dinainte o altă poveste cu tâlc din fotbalul sucevean de odinioară: „Era un meci de campionat în Divizia C (azi, Liga a III-a – n.a.), pe stadionul din cartierul Iţcani, între Zimbrul Suceava şi Metalul Rădăuţi. Sucevenii, cu o echipă redutabilă, aspirantă la promovare în eşalonul secund al fotbalului românesc, iar rădăuţenii, cu o echipă de mijlocul clasamentului, fără niciun obiectiv. În disputa pentru prima poziţie în clasament mai erau implicate formaţiile Ceahlăul Piatra-Neamţ, Constructorul Iaşi şi Foresta Fălticeni. Pe scurt: oaspeţii au condus cu 1-0, gazdele au egalat repede, la pauză scorul fiind egal, 1-1. Repriza secundă a fost una de «cascadorii râsului», actorii principali fiind arbitrii. Formaţia noastră a dominat copios actul secund, iar gruparea din Rădăuţi nu ştiu dacă a trecut de două ori de centrul terenului. Gazdele reuşesc să înscrie cu un şut din afara careului… Tuşierul (sau arbitrul de linie) arată centrul terenului, principalul (arbitrul de la centru, centralul) ezită câteva clipe, după care ridică mâna şi arată că a fost poziţie de ofsaid. La protestele fotbaliştilor noştri, arbitrul a rămas pe poziţie, adică un ofsaid sau afară din joc, numai de el văzut. În fine… se reia jocul, gazdele mai înscriu o dată, gol perfect valabil, centralul «inventează» un henţ şi anulează golul. Apoi, jucătorii s-au năpustit spre central să-i ceară explicaţii. Acesta, când să te apropii de el, o rupea la fugă. Aşa au trecut câteva minute… Când încercai să te apropii de el, arbitrul fugea ba într-o parte, ba în alta a terenului. Într-un sfârşit, am ajuns faţă în faţă cu arbitrul, cerându-i explicaţii şi întrebându-l de ce îşi bate joc de munca noastră. Răspunsul lui ne-a luat prin surprindere: «Credeţi-mă, nu am ce să fac, sub nicio formă nu veţi câştiga acest meci. Îmi asum toate riscurile. Şi vă promit că la următorul meci al vostru la care voi fi delegat o să câştigaţi cu siguranţă. Fiţi siguri că am să mă ţin de cuvânt!…»”. (A consemnat ADRIAN POPOVICI)