Asociaţia Fight for Freedom, în parteneriat cu Equip România şi conducerea Penitenciarului Botoşani, a organizat un eveniment educaţional şi transformaţional pentru 14 persoane private de libertate. Activitatea a avut loc la restaurantul Green Garden din Zvoriştea în cadrul programului „Dincolo de succes”.
Participanţii au beneficiat de un curs dedicat dezvoltării personale şi spirituale, având ca temă centrală „Cea mai importantă relaţie din viaţa mea”. Accentul a fost pus pe relaţia cu Dumnezeu, transformarea interioară, asumarea responsabilităţii personale, iertare şi speranţa unui nou început. Pentru prima dată după o perioadă îndelungată, deţinuţii au putut petrece timp de calitate alături de familiile lor, într-un cadru civilizat şi diferit de cel penitenciar.
La întâlnire au participat şi beneficiari ai Centrului de reinserţie socială „Noi începuturi” din cadrul Asociaţiei Fight for Freedom, oferind un exemplu concret de integrare reuşită după eliberare.
Organizatorii subliniază că reintegrarea socială începe încă din perioada detenţiei şi că susţinerea familiei, educaţia şi sprijinul spiritual joacă un rol esenţial în prevenirea recidivei. Evenimentul ilustrează importanţa colaborării dintre societatea civilă, comunitatea locală şi instituţiile statului în procesul de resocializare.
„Astfel de iniţiative contribuie la formarea unor oameni pregătiţi să revină în societate ca membri activi şi responsabili, construind astfel o comunitate mai sigură şi mai unită” au transmis reprezentanţii Asociaţiei Fight for Freedom.
Programul „Dincolo de succes” continuă seria de proiecte derulate de asociaţie în parteneriat cu sistemul penitenciar, cu scopul de a pregăti persoanele private de libertate pentru o reintegrare cât mai reuşită în societate. (N.B.)




























Comentarii