Aproape 2.000 de elevi din 24 de unităţi de învăţământ, însoţiţi de peste 100 de cadre didactice şi 60 de voluntari, au participat joi, 14 mai, la cea de-a XIV-a ediţie a marşului antiviolenţă, antidrog, antitutun, antialcool şi de prevenire a accidentelor rutiere intitulat „Fii conştient, nu dependent”.
Evenimentul, organizat de Asociaţia „EUROACTIV” şi Asociaţia „Alecs Group” Suceava, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, a debutat de la stadionul Areni şi s-a încheiat pe esplanada Palatului Administrativ.
La finalul marşului a avut loc o simulare de accident rutier, în care au intervenit pompierii cu autospeciale de descarcerare şi ambulanţe SMURD. Elevii Şcolii Postliceale Sanitare FEG au demonstrat tehnicile de acordare a primului ajutor, preluând victimele şi acţionând ca într-o situaţie reală.
Prezentările preventive au fost susţinute de plt. adj. Bogdan Tîmpescu (ISU „Bucovina”), cms. şef de poliţie Ionuţ Epurean (inspector-şef adjunct al IPJ Suceava) şi prof. Tatiana Vîntur (inspector şcolar pentru activităţi educative, IŞJ Suceava).
Evenimentul s-a încheiat cu o conferinţă, „Fii conştient, nu dependent”, care a fost moderată de prof. Loredana Mihaela Ceică, la care au luat cuvântul vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Stelian Simeria, precum şi alţi reprezentanţi ai instituţiilor partenere.
„Este un eveniment care se transformă de la an la an într-o tradiţie ce adună tot mai mulţi oameni implicaţi în dezvoltarea tinerei generaţii şi în promovarea valorilor sociale reale” au transmis organizatorii.
Acţiunea a fost sprijinită de Primăria Municipiului Suceava (care a asigurat transportul gratuit cu autobuzele TPL), Consiliul Judeţean Suceava, ISU „Bucovina”, IPJ Suceava, IJJ Suceava şi câteva firme partenere. (N.B.)































Comentarii