În primul trimestru

Consiliul Judeţean a restituit finanţatorului 550.000 de lei dintr-un proiect cu fonduri externe nerambursabile

> Pe de altă parte, pentru proiecte în implementare cu finanţare PNRR, au fost încasate aproape 3 milioane de lei

La nivelul Consiliului Judeţean şi instituţiilor subordonate, în primul trimestru al anului 2026, pentru proiectele în derulare cu fonduri externe nerambrusabile s-au făcut plăţi de numai 767.780 de lei.

Potrivit situaţiilor financiare de la sfârşitul primelor 3 luni ale anului în curs, pe partea de venituri, de la bugetul de stat, cu titlul de subvenţii, s-au încasat doar 144.734 de lei, la care se adaugă 604.057 de lei reprezentând fonduri externe nerambursabile. Conform sursei citate, în cazul unui proiect cu fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2024-2020, Consiliul Judeţean Suceava a restituit finanţatorului 543.403 de lei, sumă reprezentând cheltuieli neeligibile. În ceea ce priveşte Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR), pentru proiecte în implementare, Consiliul Judeţean şi unităţile subordonate au făcut plăţi de 2,44 de milioane de lei. De cealaltă parte, la secţiunea venituri, Consiliul Judeţean a încasat 2,91 de milioane de lei, „o parte din încasări reprezentând sume aferente plăţilor efectuate din surse proprii în anul 2025”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI