Vernisaj la Vatra Dornei

„Melancolice”

Joi, 21 mai a.c., cu începere de la ora 16:00, la Salonul Alb al Casei de Cultură „Platon Pardău” din municipiul Vatra Dornei, va avea loc vernisajul expoziţiei „Melancolice” semnată de artistul dornean David Croitor. Va prezenta criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc, din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură Suceava.

„Aş vrea ca atunci când cineva, peste ani, va privi un tablou al meu, să se simtă fericit că odată a existat şi o lume mai bună… Cât despre mine, nu va mai conta dacă cineva va spune sau nu o vorbă de bine sau de rău, pentru că voi fi demult plecat şi prea fericit în compania lui Dumnezeu…” a transmis David Croitor.

Lucrările vor putea fi admirate până pe 30 iunie a.c.

Manifestarea este organizată de Primăria Municipiului Vatra Dornei, Casa de Cultură „Platon Pardău” şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI