Acum voi aborda, din nou, o problemă care preo-cupă o bună parte a planetei, inclusiv România, respectiv poziţia şi rolul ţărilor mici şi mijlocii într-o lume în schimbare rapidă şi puţin previzibilă. Terra este o planetă a naţiunilor independente – numai membre ONU sunt peste 200 de ţări. Iar dintre acestea, cele mici (chiar cu 30.000-40.000 locuitori) şi mijlocii sunt imensa majoritate, situaţie unică în istoria umanităţii în perioada modernă şi contemporană. Aceste naţiuni se confruntă cu probleme deosebite legate de reîmpărţirea sferelor de influenţă, goana după resurse tot mai limitate, tendinţele hegemonice ale statelor puternice şi dorinţa unei „Noi Ordini Mondiale” manifestată de noii lideri mondiali. Mai mult, dorinţa de extindere teritorială, de control al resurselor şi căilor de transport şi de impunere a unor „vecinătăţi prietenoase” (vezi strategia Rusiei lui Putin!) a degenerat în agresiuni asumate făţiş (Ucraina, Africa, Orientul Apropiat etc.) sau un război hibrid generalizat. Iar ţările mici şi mijlocii sunt primele victime!
Teoretic aceste naţiuni sunt apărate de agresiunea statelor puternice şi războinice de Carta ONU, de reglementările internaţionale şi de bunele practici în relaţiile interstatale recunoscute de toate popoarele civilizate. Teoretic. În practică, o garanţie (şi nici aceea absolută) este asigurată doar de apartenenţa la o alianţă politico-militară (NATO, AUKUS etc.) dublată, în caz fericit, de una economică (UE, NAFTA, ASEAN etc.). Aceasta este realitatea acestui moment, iar o „splendidă izolare” (gen Elveţia) este o iluzie a unor naivi sau, mai grav, modalitatea dictatorilor (Rusia, China) de a lovi în unitatea alianţelor democratice. Apartenenţa la ONU, unde fiecare stat, indiferent de mărime sau importanţă, are un vot, nu mai conferă siguranţă în această lume dominată de „jandarmi” şi „tătuci” cu apucături neocoloniale!
Diminuarea rolului ONU generată de abuzurile dictatorilor NU trebuie să scadă încrederea în organizaţie! Acţionează democratic, fiecare membru are drepturi (cei şase din Consiliul de Securitate şi dreptul de veto), pot să ceară argumentat intervenţia organizaţiei şi agenţiilor sale, care sunt eficiente în majoritatea cazurilor (reducerea foametei extreme, protejarea imigranţilor în multe cazuri, garantarea încetării focului prin „căştile albastre” etc.). În aceeaşi măsură, birocraţia agasantă sau dreptul de veto (vezi Ungaria sau Austria, în cazul nostru) NU trebuie să ne scadă încrederea în UE! Fondurile de coeziune, libera circulaţie a mărfurilor şi forţei de muncă, investiţiile au făcut ca ţara noastră să se apropie de nivelul mediu al PIB-ului pe locuitor, întrecând vecinii care ne depăşeau până în 2007 (Serbia, Ucraina etc.).
În alianţe democratice poţi şi trebuie să fii demn, să-ţi susţii interesele şi să te bucuri de beneficii în condiţiile respectării obligaţiilor. Această pseudo-ideologie, suveranismul (?!?), găselniţă a propagandei din Est, mizează pe antieuropenism şi anti-NATO şi NU poate fi decât refugiul celor frustraţi sau a celor fără scrupule care defilează sub un drapel străin, puternic colorat în roşu. Soluţia statelor mici şi mijlocii o reprezintă alianţele la care au aderat şi state tradiţional neutre (Suedia sau Finlanda, în Europa) şi la porţile cărora bat toate naţiunile cu conducători cu viziune şi responsabilitate!
DAN STRUTINSCHI
Comentarii