> Restricţii de trafic în Suceava pentru o competiţie cu scop caritabil
Municipiul Suceava va găzdui sâmbătă, 16 mai, cea de-a doua ediţie a „Crosului Cetăţilor Suceava”, un eveniment sportiv cu scop caritabil organizat de ACS TRIB Suceava în sprijinul Asociaţia Sindrom Down Suceava. Competiţia va reuni alergători de toate vârstele, iar organizatorii estimează o participare numeroasă atât din municipiu, cât şi din judeţele învecinate.
Startul va avea loc pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei, începând cu ora 10:00. Traseul competiţiei va traversa mai multe zone istorice şi naturale reprezentative pentru oraş: parcul Şipote, strada Mirăuţilor, strada Apeductului, digul râului Suceava, zona de agrement de pe malul râului, strada Ştrandului, strada Traian Vuia, strada Cernăuţi, pădurea Zamca, ruinele Cetatea Şcheia şi Mănăstirea Zamca.
„Prin acest eveniment ne dorim să promovăm mişcarea în aer liber, alergarea pe trasee naturale şi, în acelaşi timp, să susţinem o cauză importantă pentru comunitatea locală. Crosul Cetăţilor este mai mult decât o competiţie sportivă – este un eveniment al solidarităţii şi implicării” au transmis organizatorii de la ACS TRIB Suceava.
Pentru desfăşurarea în siguranţă a competiţiei, circulaţia rutieră va fi restricţionată temporar pe mai multe străzi din municipiu. Astfel, strada Parcului şi strada Apeductului vor avea trafic restricţionat între orele 9:30 şi 13:00, strada Mirăuţilor între 9:30 şi 13:30, strada Ştrandului între 10:00 şi 12:30, iar strada Cernăuţi între 10:30 şi 12:30.
Organizatorii fac apel la şoferi să evite deplasările în zonele afectate pe durata evenimentului şi le recomandă cetăţenilor să nu lase câinii nesupravegheaţi pe domeniul public, având în vedere prezenţa unui număr mare de participanţi, inclusiv copii.
„Îi invităm pe suceveni să iasă pe traseu şi să-i susţină pe concurenţi. Atmosfera creată de public este esenţială şi transformă această competiţie într-o adevărată sărbătoare a comunităţii” au mai transmis reprezentanţii ACS TRIB Suceava.
Evenimentul are şi o importantă componentă caritabilă, fondurile şi donaţiile strânse urmând să susţină activităţile desfăşurate de Asociaţia Sindrom Down Suceava pentru copiii şi tinerii cu sindrom Down din judeţ. (M.S.)




























Comentarii