> Au început probele de umplere şi testarea echipamentelor hidromecanice
După finalizarea lucrărilor de regularizare a pârâului Solca şi de decolmatare a lacului de acumulare, începând din data de 12 mai a început efectuarea probelor de funcţionare sub presiune a echipamentelor hidromecanice şi umplerea acumulării Solca, potrivit SGA Suceava.
Este un moment important pentru locuitorii oraşului Solca, care au suferit în vara anului 2024 din cauza colmatării severe a lacului, ce a dus la probleme majore de alimentare cu apă potabilă şi uz casnic.
Obiectivul de investiţii „Lucrări de regularizare a pârâului Solca şi a afluenţilor pe tronsonul Solca – Arbore şi decolmatare la acumularea Solca, judeţul Suceava – etapa I – Punere în siguranţă a barajului şi decolmatarea lacului Solca” a fost finalizat, iar acum se trece la etapa de punere în funcţiune.
Lucrările au inclus punerea în siguranţă a barajului, decolmatarea lacului şi regularizarea cursului de apă, după mai bine de 20 de ani în care nu s-au mai realizat investiţii majore la acest obiectiv.
Autorităţile ne-au precizat că finalizarea cu succes a acestei etape va asigura revenirea la o alimentare stabilă cu apă pentru oraşul Solca şi zonele limitrofe, rezolvând o problemă de lungă durată pentru comunitatea locală.
La începutul anului trecut, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Şoldan, anunţa semnarea contractului pentru acest proiect.
Şoldan a amintit atunci că în vara anului 2024 locuitorii din Solca au rămas fără apă potabilă şi menajeră din cauza colmatării lacului de acumulare şi a precizat că aceasta nu a fost doar o consecinţă a secetei, ci şi rezultatul lipsei de investiţii din ultimele două decenii.
Când Solca a rămas fără apă potabilă, Gheorghe Şoldan era doar preşedinte ales al CJ Suceava, dar a intervenit la factorii de decizie naţionali şi s-a găsit o soluţie provizorie pentru alimentarea cu apă, iar ulterior s-a implementat proiectul care acum este în probe tehnice. (N.B.)

























Comentarii