La Aeroportul Suceava continuă lucrările de modernizare

> Potrivit şefului administraţiei judeţene, se amenajează o sală de aşteptare provizorie până la inaugurarea Terminalului 3 şi se instalează un nou sistem de balizaj

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Şoldan, a vizitat marţi, 12 mai, cele două şantiere aflate în derulare la Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava, anunţând progrese concrete în modernizarea infrastructurii aeroportuare.

„În locul vechiului container din care, ani la rând, se făcea îmbarcarea pasagerilor, construim acum o sală de aşteptare modernă, de peste 400 de metri pătraţi – de patru ori mai mare decât cea existentă anterior” a declarat Gheorghe Şoldan.

Noua sală de aşteptare va fi finalizată luna viitoare (iunie 2026) şi va funcţiona temporar până la finalizarea lucrărilor la Terminalul nr. 3, care va avea 11.000 mp şi se află deja în procedură de licitaţie pentru desemnarea constructorului.

Totodată, pe platforma aeroportului se lucrează intens la instalarea unui sistem modern de balizaj. Acesta va fi pus în funcţiune în iulie a.c., permiţând ghidarea aeronavelor la sol atât pe timp de noapte, cât şi în condiţii meteo dificile.

„Ştiu că există multe nemulţumiri legate de structura actuală a aeroportului nostru, dar şi multe aşteptări privind numărul zborurilor spre noi destinaţii. Din păcate, ce nu au făcut alte administraţii ani la rând nu putem rezolva peste noapte. Însă încă din primul an de mandat am demarat cel mai amplu plan de modernizare a aeroportului” a subliniat preşedintele CJ Gheorghe Şoldan.

Printre investiţiile majore aflate în derulare se numără:

> construcţia Terminalului nr. 3 (de aproape patru ori mai mare decât cele existente);

> extinderea şi modernizarea parcării;

> asfaltarea noului drum de legătură Burdujeni (str. Plevnei) – Aeroport;

> construcţia unei uzine electrice moderne şi a unui parc de panouri fotovoltaice.

„Când vom finaliza toate aceste lucrări, sunt convins că va creşte şi interesul companiilor aeriene, numărul de zboruri şi, implicit, numărul de călători” a concluzionat Gheorghe Şoldan.

Lucrările de modernizare la Aeroportul „Ştefan cel Mare” Suceava reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură derulate de Consiliul Judeţean Suceava în mandatul actual. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI