Caravană medicală pediatrică în localitatea Dumbrăveni

Unul dintre îndemnurile regăsite în Decalogul medicului, text alcătuit de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, – „Competenţa, profesionalismul şi integritatea să-ţi fie virtuţile cu care să pecetluieşti activitatea ta din fiecare zi” – s-a oglindit în activitatea desfăşurată în cadrul Caravanei cu medici la Dumbrăveni, în data de 9 mai 2026.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, şi în luna lui Florar continuă în eparhia ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou activitatea în slujba aproapelui: acţiuni filantropice şi proiecte demarate de sectoarele de resort ale Centrului Eparhial în colaborare cu instituţii şi organizaţii cu profil socio-medical şi nu numai.

Sectorului Medical şi Farmaceutic, coordonat de protos. Ioan Tofan, în colaborare cu Asociaţia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” şi Direcţia pentru Sănătate Publică Suceava, alături de medici specialişti din judeţ, cu sprijinul Primăriei Dumbrăveni şi al Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu”, cu implicarea parohiilor din localitate, a organizat în acest sfârşit de săptămână o nouă caravană medicală.

Evaluările pediatrice clinice şi paraclinice efectuate de o echipă multidisciplinară formată din medici specialişti pediatri, oftalmologi şi stomatologi, cărora li s-au alăturat şi studenţi ai Facultăţii de Medicină, au fost însoţite de activităţi de educaţie medicală, prevenţie şi prim ajutor.

Astfel, prin implicarea instituţiei de învăţământ, sălile de clasă ale liceului au fost transformate pentru o zi în săli de consultaţii cu specific pediatric, copiii comunităţii cu acces dificil la serviciile medicale de bază, precum şi copii din familiile defavorizate beneficiind astfel de o evaluare a stării de sănătate prin consult clinic şi examinări de specialitate.

Prezent la eveniment, arhim. Vartolomeu Chira, vicepreşedinte al Asociaţiei „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, a vorbit despre acest proiect care, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, se desfăşoară în cuprinsul eparhiei pentru a veni în sprijinul celor aflaţi în nevoie, medicii voluntari oferind consultaţii de specialitate, în vederea realizării unui screening general, dar şi recomandări cu privire la investigaţiile ulterioare.

Serviciile medicale generale de screening, diagnostic şi prevenţie au inclus control general stomatologic, control optometric-oftalmologic, dar şi alte investigaţii în funcţie de recomandările medicilor implicaţi.

Datorită implicării autorităţilor locale, a credincioşilor Parohiei Dumbrăveni I, îndrumată duhovniceşte de pr. Vasile Ioniţă, prin generozitatea conducerii Liceului Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, şi deschiderea cadrelor medicale, între care doamna Elena Strugari, medic de familie, peste 60 de copii au beneficiat astăzi de consultaţii şi investigaţii medicale.

„Caravana Medicală” este un proiect iniţiat în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, cu scopul de a evalua starea de sănătate a populaţiei, a facilita accesul la servicii medicale profesionale şi a demara programe şi proiecte cu scopul prevenţiei, a educaţiei medicale şi conştientizarea şi valorizarea sănătăţii.

IRINA URSACHI

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI