> Un şofer beat a fost rănit după ce a lovit cu maşina o autoutilitară
Un accident rutier provocat de un şofer aflat sub influenţa alcoolului s-a produs luni seara, 11 mai, pe DN 17A, pe raza comunei Marginea.
Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 22:50, un tânăr de 26 de ani din municipiul Suceava, care conducea un autoturism, a acroşat din spate o autoutilitară condusă de un bărbat de 37 de ani din comuna Marginea. După impact, autoturismul a ricoşat şi a lovit un copac de pe partea stângă a carosabilului.
În urma coliziunii, tânărul de 26 de ani a suferit vătămări corporale şi a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i s-au diagnosticat contuzie coloană cervicală şi traumatism toraco-abdominal, fiind rănit uşor.
Testarea cu aparatul etilometru a relevat o concentraţie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat la şoferul autoturismului. La spital i s-au recoltat probe biologice. Testul cu aparatul DrugTest a fost negativ. Şoferul celeilalte maşini a fost testat negativ la alcool.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea a două infracţiuni: vătămare corporală din culpă şi, respectiv, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, cu aplicarea concursului de infracţiuni. (N.B.)

























Comentarii