> El a fost oprit de poliţişti pentru că circula cu 82 km/h în localitate
Un cetăţean ucrainean de 31 de ani a fost depistat conducând sub influenţa alcoolului sâmbătă seară, 9 mai, pe raza oraşului Vicovu de Sus.
Echipajul de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Oraşului Vicovu de Sus, aflat în acţiune pe str. Ştefan cel Mare, în localitatea Bivolăria, a oprit un autoturism care circula cu viteza de 82 km/h. La control, conducătorul auto, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 31 de ani, cu domiciliul fără forme legale în comuna Horodnic de Jos, a prezentat documentele autoturismului.
Deoarece avea halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus ulterior la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge cu consimţământul său.
Şoferul a recunoscut că în jurul orei 13:00 a consumat un litru bere, după care s-a urcat la volan pentru a merge la un restaurant din Vicovu de Sus.
Poliţiştii i-au retras dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice şi l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2025 lei, conform OUG 195/2002.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. (N.B.)
























Comentarii