În parc „la trei bărboşi”, la o „masă rotundă”, sub seară, duminică, între prieteni, nea Puiu Marin începu să povestească cu hazu-i caracteristic: „Era prin toamna anului 1974, într-o după-amiază splendidă, la un meci din cadrul Cupei României, programat la Dorohoi. Micuţul şi cochetul stadion a fost luat cu asalt de iubitorii fotbalului din acest oraş… Pe un gazon impecabil şi-au făcut apariţia cele două formaţii combatante, Fulgerul Dorohoi şi CSM Suceava. Încă de la încălzire, suporterii ne-au luat în primire, adresându-ne fel de fel de apelative, care de care mai interesante, aşa ca pe stadion. Eu îl aveam ca adversar pe unul dintre cei mai apreciaţi jucători ai gazdelor (din păcate, nu-i mai reţin numele…). Eu, tânăr, dornic de afirmare, el fotbalist ajuns la maturitate, cu experienţă în spate. Întâlnirile dintre noi au fost câştigate clar, fără falsă modestie, de mine, spre nedumerirea suporterilor. La un moment dat am făcut un gest aşa… mai neortodox către tribune. De acolo s-a auzit un cor de fluierături, însoţite de nelipsitele huiduieli. Când s-au mai liniştit un pic spiritele, un suporter ridicat în picioare a început să strige din toţi bojocii către propriul jucător:
– Heiii, ce faci, poate astăzi joci la noi! (face scheme la noi ş.a.m.d.) Scoate-i doi dinţi!
Nu a reuşit să-mi scoată «cei doi dinţi», în schimb mingea a poposit de două ori în poarta lor.
Am mâncat nişte gogoşi înainte de meci şi tare mă borfăia prin stomac…”. (A consemnat ADRIAN POPOVICI)
Comentarii