L.D.CLEMENT
Datorită profesorului meu din gimnaziu Petru Tomegea, am cunoscut direct – invitaţi la clasă ca într-o şedinţă de cenaclu – primii poeţi: Ion Beldeanu şi Arcadie Arbore (Mihai Bândea). Datorită tatălui meu, Costache Clement, câţiva ani mai târziu, pe când eram licean şi însăilam ceva versuri, am vorbit pentru prima dată cu un poet (…de fapt, mai mult el mi-a vorbit). În biroul său din redacţia ziarului „Zori noi” (aflată la ultimul etaj al clădirii tipografiei sucevene din str. Tipografiei), m-a primit pentru mai bine de jumătate de ceas Constantin Ştefuriuc. Era după-amiază, soarele bătea în fereastră, poetul în cămaşă descheiată la piept şi cu mânecile suflecate, în blugi, m-a primit prieteneşte, înconjurat de un halou de lumină. Nu uit că m-a povăţuit insistent să nu mă grăbesc, să nu mă grăbesc. Să citesc, să ascult şi să cern. Să nu greşesc! Să nu mă pună păcatul să scriu despre tovarăş şi despre partid, sunt destui alţii… (Şi n-am greşit!)
…Peste nu mulţi ani, m-a poftit să-i dau nişte texte spre a fi tipărite într-o nouă revistă pe care o coordona. Dar publicaţia aceea s-a sfârşit înainte să apară numărul conţinând şi versurile mele. Vestea că Ştefuriuc nu mai este m-a prins când tocmai pregăteam, alături de câţiva colegi, primul număr al revistei „Archaeus” (după „Reper L”, a doua publicaţie de după 1990 a studenţilor suceveni de la Litere, a studenţilor care-l aveau decan pe criticul literar Mihail Iordache). În acel număr am scris pentru prima dată despre Constantin Ştefuriuc.
…Dacă ar fi avut acum 80 de ani, oare cum ne-ar fi vorbit poetul?…
Comentarii